Sari la conținut

DEMISII LA SPITALUL COLENTINA. „Este o decizie incredibil de grea, dar NU AM GĂSIT ALTĂ SOLUŢIE”. Cum vrea Gabriela Firea să-i convingă pe medicii Gobej și Bică să revină asupra demisiei

Medicul specialist neurochirug Ionuţ Gobej a anunţat luni dimineaţa că şi-a prezentat demisia din funcţia deţinută la Spitalul Colentina. Odată cu el şi-a prezentat demisia şi doctorul Dorin Bică.

Motivele acestor demisii au fost explicate într-o postare pe Facebook.

„Dragi pacienti, prieteni si colegi,

Astazi 4 septembrie 2017 am demisionat impreuna cu colegul meu Dr Bica din functia detinuta la Spitalul Colentina. Atasez mai jos textul demisiei, unde o motivez. Este o decizie incredibil de grea, dar nu am gasit alta solutie. Multumim tuturor celor care ne-ati fost aproape”, a transmis medicul specialist neurochirug Ionuţ Gobej pe contul lui de Facebook.

Reamintim că la jumătatea lunii iulie, Primarul Capitalei, Gabriela Firea, nu se grăbea să găsească un nou manager pentru Spitalul Colentina. Deși îi expirase oficial mandatul de 6 luni, dr. Silvi Ifrim era încă șef, dar nu avea drept de semnătură. În articolul Silvi Ifrim, „uitată” de Gabriela Firea la conducerea Colentinei, publicat pe evz.ro, s-a explicat în ce fel a afectat situaţia haotică de la Spitalul Colentina activitatea medicilor.

Ionuț Gobej (37 de ani) și Dorin Bică (36 de ani) sunt medici neurochirurgi, iar în 2014 s-au întors din Franța, unde și-au făcut rezidențiatul, și au înființat, la Spitalul Colentina, una dintre cele mai moderne secții de neurochirurgie din țară. În numai opt luni au pus pe picioare un bloc operator însoțit de o secție de terapie intensivă, iar anul acesta urmau să deschidă o a doua sală de operații.
Proiectul s-a împotmolit brusc după ce, în luna ianuarie a acestui an, Primăria Generală a Capitalei (în subordinea căreia se află spitalul) a decis să schimbe managerul instituției. Gabriela Firea l-a demis pe Bogdan Andreescu și a instalat-o la conducerea Spitalului Colentina pe Silvi Ifrim. Gobej și Bică acuză că, după schimbarea managerului, condițiile din spital s-au deteriorat în mod dramatic, ajungând în situația de a nu mai avea nici măcar materiale de bază pentru efectuarea operațiilor. „Aici e vorba despre principiile noastre, nu despre un manager sau altul. Eu nu vreau să fac compromisuri și să am pacienți pe conștiință. Nu pot să-i operez într-un loc unde nu sunt condițiile necesare. Și uneori aceste condiții înseamnă 10 lei, cât costă firul cu care închizi operația. Chiar atât de săraci suntem? Dacă situația e atât de grea, eu mă retrag pentru că nu vreau să particip la o crimă”, spune Dorin Bică.

Firea le-a cerut celor doi medici demisionari de la Spitalul Colentina să revină asupra deciziei. Doctorului Gobej i-a propus să preia interimatul Secţiei de neurochirurgie

Primarul general Gabriela Firea le-a propus celor doi medici demisionari de la Spitalul Clinic Colentina, Ionuţ Gobej şi Dorin Bică, să-şi reconsidere decizia, doctorului Gobej propunându-i să preia interimar conducerea Secţiei de Neurochirurgie a unităţii medicale. De asemenea, Firea le-a solicitat să facă o propunere pentru funcţia de manager, aceasta fiind medicul Lelia Iliescu.

Conform unui comunicat al Primăriei Capitalei, Gabriela Firea, a solicitat conducerii ASSMB să îi prezinte până vineri, 8 septembrie, un raport detaliat referitor la problemele de personal şi dificultăţile în derularea procedurilor de achiziţii de materiale medicale cu care se confruntă Spitalul Colentina.

„Am avut o discuţie constructivă şi corectă cu domnii doctori Gobej şi Bică. Medicii trebuie ajutaţi în activitatea lor pentru că de ei depinde viaţa pacienţilor. Le-am adresat rugămintea de a reconsidera decizia de a demisiona şi i-am asigurat de tot sprijinul meu”, a declarat Firea.

Ea i-a propus doctorului Gobej să preia interimar postul de şef de secţie Neurochirurgie. În acelaşi timp, le-a solicitat celor doi medici să îi facă o propunere pentru un director medical interimar al spitalului Colentina. Medicii Gobej şi Bică au propus-o pe doctoriţa Lelia Iliescu.

“Pentru mine, ca şi pentru dumneavoastră, primează binele ceăţeanului, al pacientului, iar politizarea acestui domeniu nu poate fi benefică. Referitor la criza de personal la care faceţi referire, vă informez că am solicitat urgentarea procedurilor de suplimentare a posturilor în spitalul Colentina. Totodată, potrivit legii, în următoarea perioadă, se vor organiza şi concursurile de ocupare a posturilor de manager pentru toate cele 19 spitale aflate in subordinea PMB”, a spus Gabriela Firea.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel