Sari la conținut

Demisii în bloc la un mare spital judeţean! Medicii – şi şefi de secţii, şi patroni de firme

spital
Sursa foto: Arhiva Doctorul Zilei

Mai mulţi medici şefi de secţie au demisionat din funcţiile deţinute la Spitalul Clinic Judeţean Oradea după ce s-a descoperit că erau în incompatibilitate.

„Vă aducem la cunoştinţă faptul că următorii medici şi-au prezentat demisia din funcţia de Şef de Secţie/Medic Coordonator pentru cauze privind starea de incompatibilitate cu funcţia”, precizează unitatea sanitară bihoreană într-un comunicat.

Sursa menţionează că este vorba despre dr. George Roiu, şeful compartimentului clinic Oftalmologie, dr. Marcel Ovidiu Negrău, şeful secţia clinice ATI I, dr. Rodica Maria Fiţ, şefa Serviciului Prevenire şi Supraveghere a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale şi dr. Eugenia Maria Domuţa, şefa secţiei clinice ORL.

„Demisiile au fost aprobate de către managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor, dr. Gheorghe Carp”, conchide comunicatul, fără a preciza în ce au constat „cauzele privind starea de incompatibilitate”.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului, Lisa Crăiuţ a declarat, pentru Agerpres, că medicii care şi-au depus demisiile au fost în stare de incompatibilitate cu funcţia, mai exact în neconcordanţă cu legea Sănătăţii, deoarece îşi administrau şi propriile firme private.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel