Din cuprinsul articolului
La nivel global, una din două persoane cu diabet este nediagnosticată, iar în România această afecţiune se află printre cele mai răspândite boli cronice.
Ministerul Sănătății organizează miercuri, 2 august, de la ora 14.00, o dezbatere publică în sistem videoconferință privind Ordonanță a Guvernului de modificare și completare a Legii nr. 249/2020 privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului.
Solicitarea de înscriere la dezbatere se va trimite la adresa de e-mail: mihaela.oancea@ms.ro, până la data de 01.08.2023, ora 17.00.
Persoanele care doresc să participe la dezbatere, trebuie să specifice la înscriere nume și prenume, precum și adresa de e-mail la care vi se va trimite link-ul pentru logare. De asemenea, acestea trebuie să menţioneze dacă dorres sau nu să ia cuvântul în cadrul dezbaterii. MS precizează că participanţii care vor să ia cuvântul să trimită propunerile, în format electronic, word, cu specificarea articolului sau articolelor din proiectul de act normativ la care se face referire.
Înscrierea participanților la dezbaterea în sistem videoconferință se va face în ordinea în care a fost primită solicitarea de participare la adresa de e-mail mai sus menționată, dar nu mai mult 100 de persoane, întrucât timpul alocat de platforma Webex pentru dezbatere este de 50 de minute, cu posibilitate de reconectare.
Luarea cuvântului se va face în ordinea în care a fost făcută înscrierea iar timpul alocat fiecărui vorbitor va fi de 3 minute. Proiectul de act normativ poate fi vizualizat la adresa de web: www.ms.ro, rubrica „Transparenţă decizională – Acte normative în transparență”.
Cum se depistează diabetul?
Simptomele diabetului pot fi subtile, cel puţin la începutul bolii, când multe persoane descoperă că au această afecţiune la un control de rutină sau în urma unor analize uzuale de laborator.
Explicaţia medicilor este că nivelul ridicat al zahărului în sânge forţează corpul să elimine excesul de glucoză în urină prin intermediul rinichilor, crescând astfel şi volumul de urină excretat per ansamblu. La majoritatea oamenilor, vezica este capabila sa stocheze urina, de obicei, de patru pana la opt ori pe zi.
Alte simptome includ setea constantă, oboseala, scăderea inexplicabilă în greutate, vedere înceţoşată, vindecare dificilă a rănilor şi sângerare excesivă sau iritaţii şi mâncărimi în zona genitală. În cazul unei persoane cu diabet zaharat de tip 2 este posibil să apară şi dureri sau amorţeli resimţite la nivelul picioarelor.
Analizele pentru diagnosticarea bolii
- Glicemia –a jeun – pe nemancate, dimineata >126 mg/dl. Analiza se face cand persoana este nemancata, dimineata, la primele ore.
- Glicemia in orice moment al zilei >200 mg/dl.
- TTGO (testul de toleranta la glucoza pe cale orala). Testul de toleranta la glucoza se realizeaza astfel: se masoara la inceput glicemia a jeun dupa o perioada de repaus alimentar de minimum 8 ore, apoi pacientul bea o solutie ce contine 75 grame de glucoza dizolvata in apa, iar dupa o ora, respectiv la doua ore de la momentul inghitirii glucozei se masoara din nou glicemia. Potrivit dcmedical.ro, diagnosticul de diabet este pus la un nivel al glicemiei la 2 ore ≥ 200 mg/dl.
- Hemoglobina A1C numita hemoglobina glicolizate (sau hemoglobina glicata) este o analiza medicala care reflecta media glicemiei in ultimele 3 luni. Este o analiza cu o puternica valoare predictiva in ceea ce priveste complicatiile diabetului zaharat.