Andreea Ciulac
Ca să transformi un ghemotoc de om de numai câteva sute de grame într-un bebeluș sănătos, cu obraji rozalii, este nevoie de eforturi supraomenești și aparatură medicală avansată. Există însă spitale românești unde copiii născuți prematur primesc o a doua șansă la viață, deși mai ușor ar fi de găsit acul în carul cu fân decât venele prin care să fie hrăniți.
La începutul lunii octombrie a anului trecut, când a născut la 24 de săptămâni de sarcină, Alina Doroftei (33 de ani) a încetat să mai spere că-și va ține vreodată copilul la piept.
Originară din comuna Roznov, județul Neamț, femeia pierduse deja alte patru sarcini, iar medicii i-au spus fără ocolișuri că fetița ei de numai 680 de grame nu va trăi. „Mi-au dat copilul în brațe și au spus că nu mai rezistă mult. N-am dormit toată noaptea și dimineața m-am dus să o văd. Trăia, dar era pusă în incubator, vineție și plină de furtunașe”, își amintește mama. După o săptămână, micuța a fost botezată în spital cu numele Narcisa, însă personalul secției de Neonatologie o poreclise deja “Degețica”, fiind cel mai mic nou-născut îngrijit vreodată aici. Asistentele au făcut nopți albe în jurul ei, mutând-o dintr-un incubator în altul și căutându-i venele minuscule pentru a o hrăni.
Salvatorii, ajutați de incubatoare „deștepte”
„Inițial a stat într-un incubator performant, apoi într-unul standard, într-un pătuț încălzit și în cele din urmă a ajuns în brațele mamei. Fără aparatură nu faci nimic. Primul incubator a fost, practic, ca o căsuță, care avea incorporat inclusiv cântarul. Privind din afară, oamenilor li se pare că e o cușcă, dar acel aparat păstrează echilibrul termic, controlează umiditatea și este în special un mediu curat, fiindcă prematurii nu au imunitatea dezvoltată. În prima lună i s-au administrat glucide, lipide și proteine, iar ulterior a primit formule speciale de lapte praf”, explică Sorana Iftimia, șefa Secției Neonatologie de la Spitalul de Urgență Neamț, care a coordonat echipa de „salvatori”.
Mai fragilă decât un bibelou
În cele patru luni petrecute în spital, lucrurile au mers ca la carte și fetița a luat în greutate între 15 și 20 de grame pe zi, ajungând să cântărească la externare peste 2,5 kilograme. Părinții nu au însă venituri stabile, tatăl muncește cu ziua și nu se pot baza decât pe alocația micuței, de 200 de lei. O situație cu atât mai grea cu cât, medicii spun că Narcisa poate dezvolta oricând complicații: „A câștigat doar prima luptă, dar va fi un copil fragil până la cinci-șase ani. Un prematur de vârstă gestantă mică sau unul care a stat la terapie intensivă nu este complet refăcut de îndată ce a pășit afară din spital. Trebuie mers cu el la kinetoterapie, la control oftalmologic, trebuie corectată anemia și făcută toată bateria de vaccinuri, mai ales cel antipneumococic”, arată medicul Sorana Iftimia.
^ 10% din nașteri sunt premature la Neamț
Anul trecut, din 1.900 de nașteri înregistrate la Spitalul Județean Neamț, 240 au fost prematuri. Deși în acest caz, protocoalele cereau să fie trimisă la Iași, pentru că nu mai erau locuri pentru copii prematuri, a fost refuzat transferul. Norocul Narcisei a fost că incubatorul donat recent prin „Salvați Copiii”. „Echipa incredibilă de medici a Secției de Neonatologie a Spitalului Județean Piatra Neamț a reușit să transforme 2% șanse de supraviețuire în 100% viață”, admit cei de la „Salvați Copiii”. În toată țara, anual, 10 la sută din nașteri (aproximativ 10.000 de copii) sunt premature. Cauzele sunt multiple. „Mamele nu merg la control și nu-și fac analizele sau nu se duc la medic dacă au contracții dureroase în luna a cincea, a șasea, plus că tot mai multe fete de 16-18 ani devin mame, organismul nefiind pregătit”, avertizează neonatologul Sorana Iftimia.