Categories: Ştiri sănătate

Declarațiile revoltătoare ale unei asistente eliberată din arest: „Erau condiții bune comparativ cu detenția unde am stat noi”

Tribunalul București a dispus miercuri seară primele arestări în dosarul „Azilele groazei” din Ilfov. Este vorba de Ștefan Godei, președintele Asociației „Sfântul Gabiel cel Viteaz” și fratele lui. În această speță au fost reținute marți 24 de persoane, care sunt aduse acum pe rând pentru a se stabili statutul juridic în continuare.

În urma raziilor de marți, 4 iulie, la cele trei cămine sociale pentru bătrâni și persoane cu dizabilități din Voluntari (2) și Afumați (1), 36 de persoane au fost ridicate și duse la audieri.

Dintre acestea, 24 au fost reținute pentru 24 de ore după audierile de la DIICOT București, care au durat mult după miezul nopții de 4 spre 5 iulie. Încă două persoane au fost plasate sub control judiciar. Restul au plecat acasă și au deocamdată calitatea de martori.

Până la ora 21.00, 12 persoane dintre cele 24 reținute pentru 24 de ore au fost aduse la tribunal. Pentru două dintre ele a fost dispusă emiterea unor mandate de arestare pentru 24 de ore iar pentru alte 10 arest la domiciliu și control judiciar. Deciziile nu sunt definitive

Declarațiile revoltătoare ale unei asistente

Una dintre cele 10 persoane din prima tranșă adusă la tribunal este asistenta Claudia Costescu. Ea a fost eliberată miercuri seară și a primit control judiciar. La ieșirea de la instanță, femeia a fost întrebată despre condițiile din azilul unde lucra și a făcut o declarație șocantă pentru g4media.ro:„Bune. Sunt condiții bune comparativ cu detenția unde am fost noi, e inuman ce este acolo”

Până acum, Tribunalul s-a pronunțat cu privire la propunerile de arestare preventivă față de primul lot de 12 persoane reținute. Instanța urmează să se pronunțe în această seară și cu privire la celălalt lot de 12 persoane reținute.

Cristina Maria Dumitra a fost, în anul 2019, preț de câteva luni, asociată cu Ștefan Godei, un apropiat al PSD Ilfov, care avea să devină, la rândul său patron de casă de bătrâni și, mai apoi, președinte al Asociației „Sfântul Gabriel cel Viteaz”. În asociație a avut-o are alături, ca vicepreședinte, pe Ligia Gheorghe, eterna mână dreaptă a Gabrielei Firea, până ieri, consiliera ei la minister.

Cu Ștefan Godei și Ligia Gheorghe în conducere, Asociația și-a făcut două centre pentru persoane cu dizabilități, prin intermediul cărora au încasat fonduri de la stat.

Dumitra a fost asociată cu Godei și în firma Centrul de Recuperare pentru Seniori SRL, care a funcționat în casa din Afumați unde Godei și-a deschis apoi un cămin de bătrâni pe firma Creative Home SRL și apoi, pe Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz, CIA Armonia. Ambele firme conduse de Godei încă funcționează acolo, avânf contracte cu DGASPC Ilfov, notează g4media.

Ce spun anchetatorii despre „Azilele Groazei”

Aproape 300 de salvatori de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au intervenit marți pentru a le acorda îngrijiri medicale la fața locului bătrânilor din cele trei centre. Surse din poliție spun că mare parte dintre cele 100 de persoane găsite în cele trei azile, au fost găsite nemâncate, cu mai multe răni pe corp și zăcând în propria urină și în propriile fecale.

Numai de la un centru din Voluntari, polițiștii și medicii au salvat în jur de 40 de persoane relatează stirileprotv.ro. Victimele au fost duse la spitalele Gerota, Floreasca și Militar din Capitală, unde au fost examinate medical. În cazul primei instituții medicale, unde au fost duși cei mai mulți oameni găsiți în azile, aceștia au fost examinați medical în corturi instalate pe stradă.

Cea mai tânără persoană examinată avea 21 de ani iar cea mai în vârstă 87 de ani. Acum sunt anchetate atât conducerile și salariații din cele trei azile cât și Direcția de Asistență Socială Sector 3 și Direcția de Asistență Socială Ilfov, care încheiaseră contracte cu cel puțin unul din centrele respective.

Reprezentanți din cele două instituții publice sunt bănuiți că ar fi autorizat activitatea unuia dintre centrele percheziționate, deși angajații acestuia nu erau pregătiți să îngrijească bătrâni. Practic, ar fi știut de întreaga situatie, dar nu au făcut nimic.

În acest caz se fac cercetări inclusiv pentru abuz în serviciu. În plus, serviciile de asistență inexistente au fost plătite cu 3,5 milioane de lei de la bugetul local.

Reacția autorităților despre „Azilele groazei”

Întrebat despre întârzierea cu care a intervenit Poliția din moment ce sesizări despre situația gravă din cele trei centru existau de doi ani, ministrul de Interne Cătălin Predoiu a avut o reacție șocantă.

„A fost o anchetă complexă, a durat ani de zile, dacă nu mă înşel, şi un astfel de probatoriu nu e uşor de strâns. O intervenţie pripită a poliţiştilor, înainte de a strânge suficient probatoriu încât să asigure o inculpare cu succes, poate conduce la compromiterea cazurilor.

Întotdeauna există această tensiune între nevoia de a interveni mai rapid, dar, în acelaşi timp, de a asigura toate probele, astfel încât mai târziu dosarul să nu se prăbuşească literalmente din punct de vedere juridic în instanţă”, a explicat pentru Agerpres ministrul de Interne Cătălin Predoiu.

La rândul său, Marcel Ciolacu a declarat că urmează controale la mai multe azile de stat pentru a se verifica dacă este un fenomen izolat sau unul cu o amploare mult mai mare: „Am discutat deja cu doi miniştri. Cred că se impune un control al statului român la toate căminele de bătrâni, să vedem dacă este un caz izolat sau este ceva mai de amploare. Deja s-a dispus acest control”.

 

 

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

7 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

7 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

8 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

8 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

8 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

9 ore ago

Citeste si: