Din cuprinsul articolului
Potrivit datelor oficiale furnizate de către Institutul de Sănătate Publică, varianta Omicron a ajuns și în România și încep să apară din ce în ce mai multe cazuri. Până la ora actuală sunt confirmate două cazuri, șase sunt posibile, iar alte cinci cazuri sunt suspecte.
„Foarte de curând am mai primit noi informații. În acest moment, pe lângă cele două cazuri confirmate, avem 6 cazuri probabile de data aceasta și 5 cazuri suspecte care se află în procesare, în testare”, a declarat Adriana Pistol, reprezentanta INSP la conferința de presă de la Palatul Victoria.
„Noutatea vine de la faptul că cei trei contacți ai primului caz din Africa de Sud s-a dovedit și la dânșii că există o foarte mare probabilitate să fie tulpină Omicron și șansele ca secvențierea să ne spună altceva sunt foarte mici. Ba mai mult, avem și un cetățean sosit din Nigeria la care s-a făcut testarea PCR și este foarte sugestiv pentru tulpină Omicron”, a explicat aceasta.
„În aceea ce priveşte suspiciunile, până în prezent, am avut şi nişte cazuri infirmate: două cazuri sosite din Egipt, unul din Maroc, un caz din Olanda dar care venise în contact cu colegi de serviciu din Africa de Sud. În prezent, aşteptăm rezultatele de la o altă suspiciune, din Bucureşti, care are un istoric de călătorie în Anglia, loc în care de asemenea s-a întâlnit cu foarte multe persoane din Africa”, a explicat Adriana Pistol.
Vă reamintim că primele două cazuri de infectare cu această nouă tulpină au fost confirmate în cursul zilei de sâmbătă, 4 decembrie. Cele două persoane au fost repatriate din Africa de Sud pe data de 30 noiembrie. Este vorba de o femeie în vârstă de 48 de ani din județul Brașov și un bărbat în vârstă de 59 de ani din județul Vaslui.
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…