Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, aflat în vizită de lucru la Constanța, a oferit o declarație de presă cu privire la evoluția tulpinei Omicron în țară, în contextul în care ne confruntăm cu o dublare a numărului de cazuri. Rafila a subliniat că nu este important numărul efectiv al cazurilor, ci dacă acestea necesită spitalizare și cum va face față sistemul medical.
„E un val de creștere rapidă, am spus și zilele trecute, e una dintre cele mai rapide creșteri din Europa din punct de vedere al ratei de reproducere a infecției. Avem un salt săptămânal de 1,5 ori a numărului de cazuri. Dacă săptămâna trecută aveam 6 mii, acum sunt aproape 9 mii. A fost creștere și în valul 4, acum problema este când se va opri această creștere”, a declarat Alexandru Rafila.
„Am pus la punct un sistem funcțional credem, rămâne să-l testăm, care presupune testarea rapidă prin medicii de familie, evaluarea inițială la medicul de familie, ulterior la centrele de evaluare. Cei cu comorbidități vor merge către 230 de centre unde vor putea face investigații și mulți vor primi medicație de la centre ambulatorii sau vor fi îndrumați către spitale pentru îngrijiri aprofundate”, spune Rafila.
Din perspectiva ministrului, important nu sunt numărul de cazuri, ci dacă acestea necesită spitalizare.
„Nu este important doar numărul de cazuri, ci dacă necesită spitalizare, dacă spitalele vor fi depășite, depunde cum funcționează sistemul de acordare servicii medicale în ambulator și ciurcuitul clar al pacientului”, a explicat Alexandru Rafila.
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…
Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…