Categories: Ştiri sănătate

Declarația halucinantă a președintelui Klaus Iohannis: „Sunt foarte mulți români care s-au vaccinat! Păcat că sunt așa puțini!”

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut luni, 27 septembrie 2021, la Spitalul Universitar de Urgență București, o conferință de presă comună cu Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și cu Prim-ministrul României, Florin Cîțu.

Ursula von der Leyen,  șefa Comisiei Europene, se află la București în cadrul seriei de vizite NextGenerationEU. Ea va prezenta evaluarea privind Planul Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României.

La noi sunt foarte mulți români care s-au vaccinat. Astăzi am cerut date și am văzut că s-au distribuit sau au fost date peste 10 milioane de doze de vaccin. Sunt aproape cinci milioane și jumătate care sunt vaccinați cu schema completă.

E păcat că sunt așa puțini. Dacă ne uităm un pic la ce se întâmplă în Europa, acum câteva zile, de exemplu am citit un articol despre Danemarca. În timp ce noi avem mii și mii de noi cazuri zilnice și, din păcate, și internați în ATI și decese, în Danemarca s-a renunțat la toate restricțiile.

De ce? Fiindcă s-au vaccinat în Danemarca cam toți. Doze am fi avut și noi și dacă ne-am fi vaccinat cu toții, așa cum și premierul și eu și mulți alții au recomandat, n-ar fi trebuit să mai purtăm mască, puteam să mergem oriunde în liniște. Puteam să ne întâlnim, puteam să avem concerte, spectacole, întâlniri de tot felul fără nicio restricție. Ce i-a făcut pe mulți să fie reticenți vom vedea. În acest sens pot să vă spun că, împreună cu premierul am discutat să ne întâlnim încă din această săptămână să reevaluăm campania de vaccinare și să vedem cum putem s-o repunem pe roate.

Este un paradox! Noi suntem în plină pandemie, avem arma cu care putem să terminăm pandemia și n-o folosim. E foarte păcat, probabil unii mai sunt reticenți, alții necesită poate încă mai multe zile de gândire, alții vor date suplimentare. Vom vedea cum putem să-i convingem pe cât mai mulți.

Este păcat să stăm cu atâția bolnavi, cu atâția oameni care suferă la ATI, cu atâtea familii îndoliate când am putea să terminăm foarte repede această fază acută a pandemiei prin vaccinare”, a spus președintele României.

Recent Posts

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

19 minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

49 de minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

o oră ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

12 ore ago

Citeste si: