Din cuprinsul articolului
Slavei Domnului arătată păstorilor de la Betleem
Acesta este înțelesul adânc al slavei Domnului arătată păstorilor de la Betleem, când îngerul Domnului le-a vestit Nașterea smerită a lui Hristos – Mântuitorul. De ce a fost vestit El ca Mântuitor? Pentru că mântuirea înseamnă unirea omului păcătos și muritor cu Dumnezeu Cel sfânt și veșnic viu. Hristos Se naște ca Mântuitor ca să vindece oamenii de păcat și de moarte și să-i facă părtași vieții veșnice.
La Nașterea lui Hristos, cerul se unește cu pământul, iar îngerii se bucură împreună cu păstorii, pentru a ne arăta nouă taina mântuirii oamenilor în Biserica lui Hristos, în care Liturghia săvârșită pe pământ de păstorii sufletești ai turmei cuvântătoare se unește cu Liturghia cerească săvârșită necontenit de către îngeri în ceruri, după cum se spune chiar în rugăciunile Sfintei Liturghii (Rugăciunea dinainte de începerea Sfintei Liturghii și rugăciunea dinainte de intrarea cu Sfânta Evanghelie prin Ușile împărătești). În acest sens, Sfântul Evanghelist Luca ne spune că, la Nașterea Domnului, împreună cu îngerul binevestitor s-a mai arătat păstorilor și „mulțime de oaste cerească lăudând pe Dumnezeu și zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 13-14). De ce îngerul Domnului a binevestit păstorilor de la Betleem Nașterea Domnului Hristos în timpul nopții? Pentru că păstorii erau în stare de veghe sau de priveghere. În acest înțeles, Evanghelia ne spune că păstorii „făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor” (Luca 2, 8). Întrucât păstorii erau obișnuiți cu veghea de noapte pentru a păzi oile, ei priveau mai mult decât alți oameni înălțimea și întinderea cerului și prețuiau taina luminii care risipește întunericul. Păstorii de pe câmp, nefiind robiți de grijile și de petrecerile lumești din cetate, înțelegeau mai bine legătura dintre cer și pământ, dintre darurile cerului și viața pământenilor.
„Păstorul și Păzitorul sufletelor noastre”
De aceea, când Se naște Hristos – Lumina lumii, „Păstorul și Păzitorul sufletelor noastre” (1 Petru 2, 25), păstorii, cu ochi veghetori, cu minte și inimă trează, primesc cei dintâi vestea Nașterii Mântuitorului lumii. După plecarea îngerilor, păstorii de pe câmp au mers la Betleem și, după ce au văzut cu ochii lor Pruncul născut în iesle (cf. Luca 2, 16), așa după cum le-a vestit lor mai înainte îngerul Domnului (cf. Luca 2, 12), ei au devenit, la rândul lor, vestitori ai bucuriei Nașterii Domnului Hristos. Evanghelia spune: „Și grăbindu-se, (păstorii) au venit și au aflat pe Maria și pe Iosif și pe Prunc culcat în iesle. Și văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Și toți câți auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori (…) Și s-au întors păstorii slăvind și lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră și văzuseră precum li se spusese” (Luca 2, 16-18 și 20).
După cum odinioară îngerii și păstorii turmelor de oi de la Betleem au vestit Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos „cu bucurie mare”, ca fiind o minunată lucrare cerească împlinită pentru mântuirea oamenilor, așa și astăzi, în Biserica Ortodoxă, copiii și tinerii, asemenea îngerilor, și preoții păstori ai comunităților de creștini, asemenea păstorilor de la Betleem, vestesc în Ajunul Crăciunului Nașterea Domnului, cântând troparul praznicului și arătând icoana slavei Nașterii Domnului, din casă în casă, iar apoi se întorc la Casa Domnului, în biserică, să slăvească și să laude împreună, cu mare bucurie, taina Nașterii Domnului, iubirea milostivă și minunată a lui Hristos pentru oameni.
Dreptmăritori creștini,
Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos a fost vestită de îngeri ca fiind bucurie mare pentru tot poporul, pentru că ea este bucuria mântuirii. Iar pentru că vestea aceasta a mântuirii adusă de îngeri oamenilor a fost primită cu credință, ea a rodit atunci bucurie mare în sufletele credincioșilor și rodește și acum bucurie din an în an. Iată de ce Sărbătoarea Nașterii Domnului este o sărbătoare a bucuriei pe care ne-o dăruiește nouă Dumnezeu-Tatăl în Fiul Său, Hristos – Mântuitorul, prin lucrarea Sfântului Duh, în Biserică și în sufletele credincioșilor.
Această bucurie a credinței în Hristos
Întrucât Hristos Domnul este izvorul bucuriei depline și netrecătoare (cf. Ioan 17, 13), legătura vie cu El, prin credință puternică, rugăciune fierbinte și fapte bune, aduce bucurie în viața Bisericii și în sufletele credincioșilor. Această bucurie a credinței în Hristos și a iubirii statornice față de El este numită de către Sfântul Apostol Pavel „bucurie în Domnul” (cf. Filipeni 4, 4). Ea este roadă a Duhului Sfânt în sufletul omului credincios și iubitor de Hristos și de semeni (cf. Galateni 5, 22) și arvună a bucuriei veșnice din Împărăția lui Dumnezeu (cf. Romani 14, 17). Această bucurie, ca prezență a harului lui Hristos în sufletul omului luptător cu păcatul și cu greutățile vieții, nu piere nici în vreme de încercare (cf. 2 Corinteni 6, 10; 7, 4; 1 Tesaloniceni 1, 6; 2, 19), ci, dimpotrivă, crește când cel credincios suferă pentru Hristos și pentru Biserică (cf. Coloseni 1, 24; Evrei 10, 34; 12, 2; Iacov 1, 2; 1 Petru 4, 13). Bucuria credinței se intensifică și se statornicește prin rugăciune fierbinte, prin pocăință și iertare de păcate, prin eliberarea de patimi, prin cuvântul bun și prin fapta cea bună, prin viață curată și iubire sfântă. Ea devine bucurie deplină a celor ce înaintează pe calea sfințeniei. Când Sfânta Biserică a lui Hristos cheamă pe toți oamenii la mântuire, ea îi cheamă la această bucurie deplină în Hristos – Izvorul bucuriei veșnice. Când Hristos Domnul vine în lume, Prunc născut în multă smerenie, îngerii vestesc păstorilor bucurie mare. Când Hristos Domnul Cel răstignit înviază din morți, El însuși întâmpină pe cale femeile mironosițe cu salutarea: Bucurați-vă! Când Hristos Cel înviat din morți Se înalță întru slavă la ceruri, El făgăduiește că va fi cu cei ce cred în El, în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor (cf. Matei 28, 20), iar ucenicii trăiesc cu „bucurie mare” (Luca 24, 52) adevărul făgăduinței lui Hristos și al prezenței Lui în ei, prin lucrarea Duhului Sfânt, Mângâietorul (cf. Ioan 15, 26; 16, 13-14).
Bucuria credinței sau bucuria creștinilor în Hristos Domnul
Bucuria credinței sau bucuria creștinilor în Hristos Domnul este vestită de Sfântul Apostol Petru, ca bucurie a mântuirii, plină de har și lumină: „pe El (pe Hristos), fără să-L fi văzut, Îl iubiți; întru El, deși acum nu-L vedeți, voi credeți și vă bucurați cu bucurie negrăită și preaslăvită, dobândind răsplata credinței voastre, mântuirea sufletelor” (1 Petru 1, 8-9).
