Categories: Ştiri sănătate

Decizie luată la miezul nopții! Se așteaptă avizul final al Direcţiei de Sănătate Publică

Decizie luată în miez de noapte: testarea în masă! Prima localitate din România care va apela la testarea în masă a cetățenilor, așteaptă decizia finală a Direcției de Sănătate Publică.

Este vorba despre Dumbrăviţa, comuna din judeţul Timiş care a intrat în carantină în data de 5 noiembrie, după ce rata de infectare a depăşit 12 cazuri la mia de locuitori. Consilierii locali au adoptat, cu 10 voturi la 7, decizia de a solicita Direcţiei de Sănătate Publică Timiş un aviz de testare în masă pentru coronavirus.

Decizie importantă venită în sprijinul cetățenilor

„Dacă ei consideră că putem să testăm populaţia, facem un plan. Noi ne-am propus, de principiu, să folosim testele acelea simple”, a declarat Horia Bugarin, primarul comunei Dumbrăvița

Principalele restricții din Dumbrăvița:

Este permisă circulația persoanelor în intervalul orar 05:00 – 23:00, atât în comună cât și pentru intrarea/ieșirea din comună numai cu Declarația pe proprie răspundere sau cu Adeverința de la angajator

Piața volantă este funcțională cu condiția repectării regulilor de protecție privind combaterea infectării: mască, distanțare socială și acte justificative (certificat de producător, declarație pe proprie răspundere). Piața va fi funcțională în zilele de vineri și sâmbătă, între orele 07:00 – 14:00.

Toate activitățile pensiunilor, hotelurilor, restaurentelor, teraselor (HORECA) sunt închise, cu excepția agenților comerciali care au activitate de tip catering și a celor care servesc doar la intrare/geam. Persoanele cazate deja în hotel/pensiune, pot rămâne pe toată perioada rezervării. Precizare: angajații care prestează muncă pe raza comunei și necesită cazare în perioada carantinei dar părăsesc Dumbrăvița în această perioadă, se pot caza la revenire numai cu prezentarea unui Ordin de serviciu cu adresa temporară la unitatea de cazare (hotel/pensiune)

 

Recent Posts

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

24 de minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

34 de minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

54 de minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

o oră ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

2 ore ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Citeste si: