Din cuprinsul articolului
După ce a fost diagnosticat la începutul acestui an cu cancer, regele Charles, în vârstă de 75 de ani, a luat o decizie neaşteptată. Împreună cu regina Camilla, acesta a aterizat vineri în Australia.
Tratamentul său va fi suspendat pe durata şederii în capitala australiană şi în timpul următoarei etape a călătoriei, în Samoa, unde va participa la un summit al liderilor Commonwealth-ului.
Cuplul regal a sosit la bordul unui avion al Royal Australian Air Force, după o ploaie torenţială, începându-şi turneul de şase zile pe continentul australian, prima deplasare externă de amploare a suveranului britanic, după diagnosticul său de cancer, dezvăluit la începutul anului.
Guvernatorul general al Australiei, Sam Mostyn şi soţul ei, Simeon Beckett, au fost prezenţi la aeroport pentru a-i întâmpina pe rege şi regină, împreună cu prim-ministrul Anthony Albanese. Este prima vizită a regelui în Australia de când a devenit şeful statului, în septembrie 2022, după moartea mamei sale, regina Elizabeth a II-a.
Imagini ale membrilor familiei regale din timpul vizitelor anterioare în Australia au fost proiectate pe Opera din Sydney, în onoarea sosirii regelui şi reginei. Decorul a fost însă parţial blocat de o navă de croazieră, numită pe bună dreptate Queen Elizabeth, după ce plecarea sa din port fusese întârziată de fulgere şi ploaie.
Regina Camilla a coborât din avion ţinând în mână o umbrelă. Pe haină a purtat o broşă din diamante albe şi galbene care i-a fost dăruită regretatei regine Elizabeth a II-a în februarie 1954, în timpul turneului său în Commonwealth. Înainte de a fi condusă de la aeroport, Regina a primit un buchet de flori din partea unui grup de tineri.
Regele şi Regina au fost apoi conduşi la Admiralty House, reşedinţa guvernatorului general, pentru o întâlnire privată cu prim-ministrul Australiei, relatează BBC, conform News.ro. Angajamentele regale oficiale vor începe duminică, oferind regelui şi reginei o zi pentru a se recupera după zborul lung.
Ultima sosire oficială a unui monarh în Australia a avut loc în 2011, când regretata regină Elizabeta a II-a a aterizat în Canberra.
Vizita regelui Charles va include susţinerea unor proiecte de mediu, întâlniri cu lideri politici şi comunitari şi o trecere în revistă a forţelor navale în portul Sydney.
Regele se va întâlni, de asemenea, cu doi oameni de ştiinţă australieni, Georgina Long şi Richard Scolyer, care au efectuat cercetări de pionierat asupra melanomului, unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer din ţară.
Sute de seniori rămân fără pensie de Crăciun. Într-o declarație recentă, fostul ministru al Finanțelor,…
Reacția ministrului sănătății după moartea băiatului de 16 ani la camera de gardă a Spitalului…
Semne că ai probleme cu ochii. Problemele de vedere pot apărea treptat sau brusc, iar…
Tehnici de relaxare eficiente. Într-o lume agitată și plină de provocări, găsirea unor metode eficiente…
Horoscop 18 noiembrie 2024. Zi încărcată pentru Balanțe, Scorpioni, Berbeci și Vărsători, care trebuie să…
Horoscopul zilei de luni, 18 noiembrie 2024, aduce schimbări importante pentru cei mai mulți nativi…