Din cuprinsul articolului
Fostul manager al Spitalului de Boli Infecțioase, Stela Halichidis, a câștigat, în primă instanță, procesul intentat Primăriei Constanța,privind destituirea din funcție, în urma incendiului din 1 octombrie 2021.
În urmă cu un an și câteva luni, în urma incendiului care a incapacitat Spitalul Municipal de Boli Infecțioase, premierul din acea vreme, Florin Cîțu, i-a cerut primarului Chițac să o demită din funcția de conducere pe Stela Halichidis, pe considerentul că ea ar fi fost vinovată, într-un fel sau altul, de producerea incendiului.
Aceasta s-a adresat instanței de judecată, pe contencios, pe data de 8 noiembrie 2021, la o lună după ce a fost demisă din funcție, timp în care funcția de manager a fost preluată de Claudia Simona Cambrea.
Dosarul deschis de dr. Stela Halichidis în urma demiterii sale din conducerea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța cauzată de incendiul din unitatea sanitară va fi analizat de Curtea de Apel pe 18 septembrie 2023, potrivit Ziua Constanța.
Curtea de Apel a anunțat repartizarea aleatorie a dosarului către un complet de recurs și stabilirea datei primei înfățișări pentru judecarea căii de atac.
Procesul a fost inițial câștigat de dr. Halichidis, fostul manager al SCBI Constanța, dar primarul și municipiul Constanța au declarat recurs, așa că ultimul cuvânt în cauză îi revine Curții de Apel.
Dosarul a fost repartizat aleatoriu completului de recurs și a fost stabilită data primei înfățișări pentru judecarea căii de atac pe data de 18 septembrie 2023, de la ora 9.00.
Cazul are indicativul 8309/118/2021 și, în primă instanță, judecătorii de la Tribunal i-au dat dreptate dr. Stelei Halichidis și au anulat dispoziția primarului Constanței privind încetarea contractului managerial al doctorului.
Decizia Tribunalului a fost luată ca urmare a constatării nemotivării dispoziției primarului Vergil Chițac privind încetarea contractului de management al dr. Halichidis.
Judecătorii au vorbit pe larg despre nemotivarea actului administrativ reprezentat de dispoziția primarului „atât în fapt cât şi în drept“, constatând „caracterul nelegal al acestuia în limitele învestirii instanţei prin motivele de nelegalitate invocate“.
Calificativul „Foarte bine“
În plus, pe parcursul desfășurării procesului, dr. Halichidis, managerul demis, a arătat că „nu i se poate imputa o pretinsă abatere constând în funcţionarea unităţii sanitare în absenta autorizaţiei de securitate în caz de incendiu“.
A spus fostul manager al spitalului că lipsa autorizației era „cunoscută la nivelul tuturor factorilor decizionali şi, deşi în mod repetat a învederat lipsa acesteia şi a efectuat demersuri pentru eliberarea sa, aceasta nu a fost eliberată şi nici nu s-au luat măsuri pentru încadrarea unităţii sanitare în condiţiile cerute de lege pentru eliberarea acestei autorizaţii“.
Nu în ultimul rând, fostul manager a arătat că a dispus luarea tuturor măsurilor ce se puteau lua pentru creșterea siguranței în caz de incendiu, precizând, totodată, că „încetarea/suspendarea activităţii unităţii sanitare în absenţa autorizației pentru securitate la incendiu nu era în competenţa sa“.
Totodată, judecătorii au mai reținut în hotărâre calificativul „Foarte bine“ primit de dr. Stela Halichidis la evaluarea managerială cu doar trei luni înainte de demiterea sa, fiind recomandată continuarea activității de management.
„În sensul concluziei absenţei unei fundamentări factuale adecvate pentru actul administrativ contestat, respectiv inclusiv a existenţei unei neconcordanţe factuale semnificative furnizată chiar de emitentul actului administrativ, Tribunalul mai constată că anterior prin Raportul de evaluarea a managerului S C B I C pentru perioada 01.01.2020-31.12.2020 mr. 131662/02.07.2021 –ultimul raport de evaluare a reclamantei în calitatea de manager al S C B I C conform Contractului de management nr. 94762/08.06.2018 – f. 33 vol. I, întocmit la nivelul lunii iulie 2021, s-a acordat calificativul maxim Foarte Bine, consecinţă a realizării punctajului şi s-a recomandat continuarea activităţii de management în vedere îndeplinirii obiectivelor şi indicatorilor propuşi, deci cu 3 luni anterioare emiterii actului administrativ contestat evaluarea managerului efectuată de către pârât corespundea calificativului maxim Foarte bine, iar ulterior -după aproximativ 3 luni- aceeaşi activitate managerială determina încetarea Contractului de management nr. 94762/08.06.2018 prin emiterea unui act administrativ nelegal, fără expunerea unor elementele factuale care să reprezinte o motivare suficientă şi adecvată, succesiune de manifestări cel puţin confuze ale acţiunii administrative pe fundalul unei tragedii soldată cu pierderea de vieţi omeneşti“.