Din cuprinsul articolului
Ce pregătesc Călin Georgescu și Donald Trump, simpatizantul său de peste ocean? Cea mai recentă apariție TV a lui Georgescu i-a uimit atât pe susținătorii, precum și pe adversarii săi.
Călin Georgescu i-a întors spatele lui Donald Trump!
Călin Georgescu nu va călători prea curând în străinătate. Președintele ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, urmează să-și preia oficial mandatul pe 20 ianuarie 2025. Fiind întrebat dacă va asista la ceremonia de învestire, candidatul independent la prezidențiale a răspuns că a refuzat invitația. Acesta a ținut să amintească că în trecut, persoanele care doreau „putere” se duceau „să se închine” autorităților superioare, însă el nu are niciun interes să facă același lucru. Are mare încredere în sine și nu trebuie să meargă în străinătate pentru a obține validare.
El a comentat, în acest context, pe marginea zvonurilor conform cărora Victor Ponta se află în Statele Unite pentru o întâlnire cu Donald Trump, menționând că este posibil ca și alte personalități să fi procedat la fel. Acesta a amintit că, în timpul primului mandat prezidențial al oficialului american, i-a fost susținător, în defavoarea lui Hillary Clinton, fiind taxat pentru acest lucru, scrie Capital.
„În momentul în care apărea un pretendent se ducea la Înalta Poartă și pupa ghiulul. Nu sunt interesat de acest lucru (n.r. să ‘ia lumină’ de la Mar-a-Lago), pentru că sunt foarte stăpân pe mine. Eu nu voi face asta.
Am auzit și eu lucrurile astea (n.r. că Victor Ponta se află acolo pentru a se întâlni cu Trump) în aceste zile. Cred că, în afară de el, s-au mai dus și alții. Referitor la Donald Trump, sunt elemente faptice, în primul mandat eram singurul care milita pentru Trump, în detrimentul lui Hillary Clinton și am fost pus la zid…”, a declarat el în cadrul emisiunii TV „Tu Decizi” de la Realitatea PLUS.
Fiind întrebat dacă a fost invitat la ceremonia de învestire, a confirmat că a primit, însă a refuzat politicos, deoarece preferă să fie prezent în calitate de președinte.
„Am fost invitat și le-am mulțumit frumos, i-am refuzat și le-am spus că voi veni ca președinte.”