Sari la conținut

Decizia de recalculare a pensiei greșită. Ce e de făcut?

document
Sursă foto: captură ecran Antena 3 CNN
Decizia de recalculare a pensiei

Casa Națională de Pensii preconizează contestații ale pensionarilor după ce fiecare pensionar va primi decizia de recalculare. Șeful Casei Naționale de Pensii a precizat ce trebuie să facă pensionarii nemulțumiți.

Decizie greșită privind recalcularea pensiei – ce trebuie să faceți? Lămuriri din partea Casei de Pensii

Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii, a explicat vineri seară, la Antena 3 de la CNN, ce ar trebui să facă un pensionar în cazul în care află că a primit o decizie eronată de recalculare a pensiei.

„Lucrurile sunt foarte simple, adică sunt prevăzute și în decizia de recalculare. Un pensionar, în momentul în care este nemulțumit sau nedumerit de ce anume găsește, ar trebui să facă o minimă procedură prealabilă, în sensul în care ori să facă o petiție la Casa de Pensii, ori să meargă la biroul de relații cu publicul sau într-o audiență la conducerea Casei de Pensii în care să ceară lămuriri, informații suplimentare cu privire la conținutul acestei decizii de recalculare”, a explicat Daniel Baciu în direct la Antena 3 CNN.

Șeful Casei de Pensii a precizat că a purtat discuții cu directorii Caselor de Pensii pentru a suplimenta numărul de angajați de la ghișee, în eventualitatea în care beneficiarii de pensii vor merge să ceară mai multe informații suplimentare.

„Am avut în această săptămână o videoconferință cu toți directorii din Casele de Pensii și le-am cerut ca în perioada imediat următoare, începând de săptămâna viitoare, să aloce mai mulți salariați la ghișee, la birourile de relații cu publicul – pentru că ne așteptăm ca pensionarii care nu înțeleg cu adevărat acești indicatori, care nu sunt foarte complicați, (n.r.- să meargă la ghișee pentru lămuriri) – să dea relațiile necesare fiecărui pensionar în parte care vine și solicită aceste informații”, a mai precizat șeful Casei de Pensii.

Aproximativ 500.000 de plicuri vor fi distribuite zilnic

Reprezentanții Poștei Române au furnizat noi amănunte despre distribuirea deciziilor emise pentru recalcularea pensiilor, accentuând că acest proces va dura aproximativ două săptămâni. În acest interval, pensionarii care nu primesc deciziile astăzi sau în următoarea săptămână nu trebuie să-și facă griji, întrucât distribuirea va fi graduală.

Încă de vineri dimineață, poștașii din toată țara au început să repartizeze plicurile cu deciziile de recalculare. Aproximativ 10 000 de poștași au fost prezenți pe teren încă de la prima oră a dimineții, gata să distribuie aceste documente beneficiarilor. Această acțiune coordonată vizează să se asigure că toate persoanele pensionate vor primi documentele necesare într-o perioadă de timp acceptabilă.

Pe parcursul următoarelor două săptămâni, factorii poștali vor livra aproximativ 4,6 milioane de documente, ceea ce înseamnă o medie de 500.000 de plicuri distribuite zilnic. Aceștia sunt esențiali în acest proces și au demonstrat în trecut un înalt nivel de profesionalism în gestionarea unor proiecte de asemenea amploare, având întotdeauna grijă de nevoile clienților lor.

În cazul în care titularul deciziei nu se află acasă în momentul livrării, documentul poate fi predat unui membru al familiei sau unei rude. Dacă nici aceștia nu sunt disponibili, beneficiarul va putea ridica personal documentul de la oficiul poștal la care este arondat. Astfel, Poșta Română își dorește să faciliteze accesul fiecărui pensionar la informațiile esențiale privind recalcularea pensiei.

Distribuirea completă a deciziilor de recalculare a pensiilor este preconizată să se finalizeze până pe 30 august 2024. Reprezentanții Poștei Române au comunicat aceste detalii prin intermediul rețelelor sociale, asigurând astfel transparență și accesibilitate în procesul de livrare a documentelor, scrie Capital.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel