Sari la conținut

Autoritățile reacționează la numărul crescut de cazuri COVID-19. Ce se întâmplă de la 1 iulie

Decizia autorităților pentru 1 iulie. Autoritățile reacționează la numărul crescut de cazuri COVID-19. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat că, în contextul creşterii numărului de cazuri noi cu COVID-19, Grupul de suport tehnico-ştiinţific a decis amânarea măsurilor de relaxare care urmau să fie aplicate de la 1 iulie.

„Luni a avut loc întâlnirea acestui grup (Grupul de suport tehnico-ştiinţific – n.r.). S-a evaluat tot ceea ce a însemnat cele două săptămâni.

Decizia autorităților pentru 1 iulie- se amână măsurile de relaxare

Au fost două săptămâni în care am avut o creştere a numărului de cazuri noi, două săptămâni în care au crescut cazurile în terapie intensivă, a crescut numărul de decese şi recomandările specialiştilor din Grupul tehnic sunt de a amâna noile măsuri de relaxare pe care le avem pentru 1 iulie, urmărind zilnic şi săptămâna care urmează evoluţia numărului de cazuri, evoluţia cazurilor de terapie intensivă, evoluţia deceselor, precum şi respectarea normelor de precauţie, reguli de igienă, distanţarea fizică. (…)

Suntem într-un moment în care gestionăm un număr de cazuri crescut şi s-a decis, la nivelul grupului tehnic, să amânăm cea de-a patra măsură de relaxare”, a declarat Nelu Tătaru, luni, la Digi 24.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel