Categories: Ştiri sănătate

De patru ori mai eficient. Un nou medicament pentru tratarea Alzheimerului

O nouă formă promițătoare de medicament care vizează tratarea bolii degenerative a creierului Alzheimer a oferit primele semne că ar putea fi de patru ori mai eficient decât pilula actuală Donepezil în prevenirea debutului și a progresiei bolii, au anunțat cercetătorii australieni citați de agenția Xinhua.

Rezultatele preliminare privind noul medicament minune, cunoscut sub numele de ‘Anavex 2-73’, prezentat în SUA de cercetători australieni la Alzheimer’s Association International Conference (AAIC), au arătat că din cei 12 pacienți din studiul efectuat la spitalul Alfred Health, la 10 funcția cognitivă s-a îmbunătățit.

Locuitorii din statul australian Victoria vor fi primii care vor avea acces la acest medicament, au menționat cercetătorii.

Conducătorul studiului, profesorul asociat Steve Macfarlane care este director al departamentului care se ocupă de persoanele vârstnice la Spitalul Caulfield din Melbourne, a declarat pentru News Limited că a fost „prudent optimist” urmărind semnele pozitive timpurii ale noului tratament.

„Acest medicament pare să îmbunătățească markerii electrici de patru ori mai mult decât nivelul medicamentului donepezil (Aricept)”, a spus Macfarlane.

Nivelul îmbunătățirii stării pacienților în cele 36 de zile de teste a fost mai mare decât cel oferit de donepezil în șase luni de administrare, scrie Xinhua.

Macfarlane a precizat că atât pacienții cât și îngrijitorii lor au spus că au constatat beneficii ale medicamentului în ceea ce privește gândirea, vigilența, autoorganizarea și independența suferinzilor.

Rezultatele complete ale studiului australian sunt așteptate să fie făcute publice la sfârșitul acestui an, informează Xinhua.

Recent Posts

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

13 minute ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

42 de minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

52 de minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

o oră ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

2 ore ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

2 ore ago

Citeste si: