De la importanța transfuziei de sânge la nutriție – totul despre arsurile majore

Tragedia din club Colectiv, care a lăsat victime focului peste 140 de tineri putea fi evitată foarte ușor, însă răul a fost făcut. În nebunia nopții medicii i-au trimis pe tineri cu ambulanțele la spital. Unii dintre ei erau carbonizați și aveau arsuri pe aproape întreaga suprafață a corpului. Iată care este importanța transfuziei de sânge și care sunt etapele prin care trece pacientul cu arsuri

Tratamentul în spital

Mai întâi se evaluează starea pacientului și de la caz la caz, se îndepărtează zonele arse cu bisturiul, repararea chirurgicală prin grefe sau autogrefe(țesuturi de piele care se prelevă dintr-o altă parte a organismului pacientului), apoi se trece la partea de cicatrizare, cea mai lungă și dureroasă etapă din viața unui pacient care a suferit arsuri majore.

Cicatrizarea poate fi grăbită cu ajutorul băilor de ser fiziologic, a masajelor, dar trebuie avută grijă în special la rata de infecție foarte mare. Pacientul trebuie să stea într-un mediu steril, deoarece, arsurile scad imunitatea organismului, iar infecțiile îl pot ataca foarte repede. De asemenea, se administrează și antibiotice care să îl protejeze de posibilele infecții cu bacterii, fungi etc.

Transfuzia

Arsurile distrug țesuturile și cauzează o scădere drastică a hemoglobulinei, de aceea, transfuziile de sânge sunt importante pentru pacienții care au suferit arsuri. De asemenea, în timpul operației este nevoie de sânge, dar și în cazul în care se încearcă resuscitarea din cauza pierderii de plasmă.

Nutriția

Pacientul care a suferit arsuri majore intră într-o stare catabolică, iar acesta trebuie adus într-o stare anabolică, adică, de formare a noi țesuturi. Cu ajutorul nutriției noi ne hrănim organismul, dar se formează noi țesuturi(se elimină celulita), se formează mușchi și se întăresc oasele. Nutriția este foarte importantă, iar pacientului ars îi trebuie administrate mixturi bogate în proteine, acizi grași, minerale și vitamine. Dacă hrănirea normală nu este disponibilă se recurge la perfuzii.

 

 

 

 

Recent Posts

Horoscop chinezesc: Întorsătură totală în viața acestor zodii

Horoscop chinezesc pentru finalul lunii noiembrie. Este o perioadă a schimbărilor și o oportunitate pentru…

5 minute ago

Adio gripă și răceală: Cum se prepară leacul băbesc care îmbunătățește sănătatea instant

Ai răcit? Poate simți deja durere în gât, dureri musculare sau tuse seacă, însă, poți…

35 de minute ago

Premiu pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital

Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…

o oră ago

Boala epocii moderne capătă amploare. Îngreunează calea către un diagnostic precis

Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…

2 ore ago

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism: Ne protejează de cancer, diabet și depresie

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…

2 ore ago

Performerii din sănătate prezentați de Revista Capital

Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…

2 ore ago

Citeste si: