Sari la conținut

De la ce vârstă sunt indicate mamografiile?

mamografie
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Analize medicale anuale pentru femeile de peste 50 de ani

Femeile cu vârste între 50 și 69 de ani care efectuează în mod regulat mamografii la fiecare doi ani reduc cu 40% riscul de a muri de cancer de sân, arată un vast studiu internațional publicat miercuri în New England Journal of Medicine, informează AFP.

Acest studiu a fost efectuat de către experți din 16 țări care au evaluat efectele pozitive și negative ale diferitelor metode de detectare a cancerului de sân, pe baza unei analize a rezultatelor a 11 studii clinice controlate și a 40 de studii de observare.

Lucrarea a fost coordonata de către Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC), o agenție a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Aceasta va contribui la elaborarea unui manual la zi al IARC privind depistarea cancerului de sân, a cărui ultimă ediție fusese publicată în anul 2002.

Această analiză ar trebui să ofere asigurări femeilor din întreaga lume asupra faptului că mamografiile salvează vieți și că screening-ul cancerului de sân este un instrument esențial pentru creșterea numărului de diagnostice precoce și, prin urmare, pentru reducerea mortalității, a comentat profesorul Stephen Duffy, de la Queen Mary University din Londra, unul dintre co-autorii lucrării, citat de AFP.

Această cercetare confirmă studii anterioare conform cărora femeile între 50 și 69 de ani beneficiază cel mai mult de pe urma mamografiilor. Dar multe dintre aceste studii indică o reducere substanțială a riscului de a muri de cancer de sân prin încurajarea femeilor între 70 și 74 de ani de a face regulat mamografii, ceea ce reprezintă o schimbare față de acordul medical anterior privind screening-ul la acest grup de vârstă.

În schimb, mamografiile regulate pentru femeile de patruzeci de ani nu dau rezultate semnificative, scrie AFP.

În ciuda acestui succes, trebuie să continue eforturile de cercetare cu privire la alte metode de screening, cum ar fi foarte promițătoarele mamografii cu tomosinteze în 3D, mamografii digitale care ar putea fi mai potrivite pentru sondarea țesutului mamar dens”, a declarat profesorul Duffy.

Acest studiu arată că beneficiile mamografiei depășesc impactul său negativ, cum ar fi rezultatele fals-pozitive, supra-diagnosticul și potențialele cancere provocate de radiațiile din timpul acestei examinări.

Cancerul de sân este cel mai frecvent cancer diagnosticat la femeile din întreaga lume și a doua cauză de deces prin cancer din țările dezvoltate. În țările cu venituri medii și scăzute, unde femeile sunt diagnosticate mai des în stadii avansate ale bolii, acest tip de cancer este prima cauză de deces.

Conform celor mai recente cifre ale OMS, cancerul de sân a provocat în 2012, la nivel mondial, 521.000 de decese, mai notează AFP.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel