Categories: Ştiri sănătate

De la ce vârstă ar trebui să se pensioneze medicii potrivit unui nou proiect de lege

De la ce vârstă ar trebui să se pensioneze medicii . Medicii s-ar putea pensiona, la cerere, la 57 de ani, potrivit unui nou proiect de lege adoptat marți de comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților.

Proiectul a avut un traseu sinuos în  circuitul legislativ: avizat favorabil de Consiliul Legislativ și de Consiliul Economic și Social (decembrie 2018), punct de vedere negativ din partea Guvernului (februarie 2019), aviz negativ al Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale (martie 2019), respins de Senat în 11 martie 2019, potrivit 360medical.ro.

De la ce vârstă ar trebui să se pensioneze medicii

Însă Camera Deputaţilor este cameră decizională în cazul acestui proiect de act normativ, iar Comisia pentru sănătate şi familie a propus marți plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise.

De la ce vârstă ar trebui să se pensioneze medicii. În forma adoptată de comisie și care va intra în plenul Camerei Deputaților, proiectul legislativ prevede adăugarea, după alineatul (2) al articolului 391 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a unui nou alineat cu următorul conținut: “La cerere, medicii se pot pensiona la vârsta de 57 de ani”.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi (14 voturi pentru, 5 abțineri).

Recent Posts

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Capital. Ce premiu a obținut

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…

7 minute ago

Nu mai arunca cojile de măr! Ajută cel mai solicitat mușchi din corp

Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…

27 de minute ago

Nu puneți recipiente de plastic în cuptorul cu microunde: Te poți îmbolnăvi grav

Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…

58 de minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate pentru întreg GLOBUL

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…

o oră ago

Aceste zodii intră în cea mai puternică perioadă a vieții lor în 2025

Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…

2 ore ago

Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava` – premiat de Capital Top 100 Performeri în Sănătate

La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…

2 ore ago

Citeste si: