De ce unii oameni albesc atât de repede? Cât de importantă este de fapt ereditatea

De ce unii oameni albesc atât de repede? Statisticile arată că vârsta medie la care începem să albim este de aproximativ 35 de ani. Așa cum pielea și ochii au o anumită culoare și părul nostru poate fi blond , șaten, negru sau roșcat.

Aceste nuanțe sunt date de două tipuri de melanină – eumelanina, ce produce culorile maroniu închis și negru, și feomelanina, ce produce părul roșcat și blond. Modul în care aceste celule se combină vor determina culoarea părului nostru.

Firele de păr se dezvoltă din foliculi, care îşi au fundația în epidermă – stratul pielii ce acoperă corpul – și sunt hrăniți de scalp. Prin urmare, pentru a avea un păr frumos este nevoie ca nutrienții din sângele care o hrănește să provină dintr-un corp sănătos. Nici moștenirea genetică nu trebuie ignorată.

Statisticile arată că vârsta medie la care începem să albim este de aproximativ 35 de ani pentru caucazieni, puțin sub 40 de ani pentru asiatici și peste 45 de ani pentru africani.

În cazul celor de rasă albă, se estimează că 50% dintre persoane vor fi încărunțit în proporție de 50% până la vârstă de 50 de ani.

Albim prematur din motive clare

Alimentaţia necorespunzătoare este unul dintre factori. Un regim alimentar care conține un nivel ridicat de aminoacizi și calciu poate contribui la producția de melanină. De asemenea, specialiștii arată că un consumul de vitamine din complexul B, în special acid folic (B9), B5 și B12, prin dietă (ficat, legume bio, ciuperci, drojdie) și suplimente, poate reuși, cel puțin parțial, întârzierea încărunțirii.

Poluarea contribuie la încărunțire deoarece poate provoca daune la nivel celular, iar fumătorii trebuie să știe că acest obicei îi face de până la patru ori mai susceptibili la a avea părul cărunt în comparație cu nefumătorii.

Încărunţirea prematură poate avea, după cum spuneam, şi o componentă ereditară. Este deci foarte probabil ca dacă cineva din familie să fi albit de tânăr acest lucru să se transmită urmașilor.

Și igiena insuficientă, spălarea frecventă pe cap cu apă excesiv de fierbinte, uscarea cu foenul şi utilizarea intensă a substanțelor chimice, invazive pot contribui, de asemenea, la o încărunțire prematură.

Un alt factor ce ar contribui la încărunțire, identificat în 2009, arată că foliculii de păr produc peroxid de hidrogen în cantități mici, iar expunerea firelor la acesta duce la albire.

Această substanță este prezentă și în unele tratamente pentru modificarea nuanței părului și, în mod normal, această cantitate mică de peroxid de hidrogen produsă de foliculi este descompusă de o enzimă cunoscută sub numele de catalază. Odată cu înaintarea în vârstă, producția de catalază se reduce însă, iar peroxidul de hidrogen se acumulează blocând producția de melanină, iar părul devine din ce în ce mai lipsit de culoare.

Recent Posts

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

27 de minute ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

58 de minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

o oră ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 ore ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

3 ore ago

Citeste si: