De ce trece timpul mai rapid când îmbătrânim

Din cuprinsul articolului

De ce trece timpul mai rapid când îmbătrânim. Profesorul Adrian Bejan, unul dintre savanții lumii, explică din ce cauză se comprimă timpul și trece mai repede.
De ce timpul trece mai repede pe măsură ce îmbătrânim? Cum evoluează viața pe pământ? Sunt întrebări care frământă întreaga planetă și care, paradoxal, au o explicație în fizică.
Adrian Bejan, profesor universitar american de origine română, uimea întreaga planetă, acum câțiva ani, cu o teorie incredibilă prin care oamenii de știință pot înțelege mai ușor cum evoluează viața pe Pământ.
Singurul român din galeria primilor 100 de mari savanți ai lumii și unul dintre cei mai importanți membri ai elitei academice mondiale a dezlegat, la” Serviciul de noapte cu Maria Țoghină”, câteva dintre misterele timpului și a vorbit despre teoria sa care a revoluționat lumea, Legea constructală.
Adrian Bejan a explicat  teoria sa privind comprimarea timpului: “Ce este timpul? Această percepție,  faptul că prin organele noastre de simț, noi observăm și reținem schimbări.
Acest lucru se numește timp. Vorbim despre aceste percepții că ceva s-a schimbat.  De exemplu,  când suntem mici într-un mic coșuleț,  ați văzut copiii care sunt proaspăt născuți? Ochii lor sunt în continuă mișcare.

Explicație simplă

E ca și cum ochii lor aparțin unui aparat de fotografiat care face click- click-click foarte rapid și creierul, care de fapt crește în acea perioadă, este obișnuit cu multe imagini în timpul zilei.
Pe măsură ce creștem,  frecvența,  adică numărul acestor imagini, deci intervalul de timp dintre click-uri se lărgește,  pentru că distanța dintre retină și creier crește, de fapt tot  corpul întreg devine mai mare și deci  distanța de parcurs dintre organul care simte și creier  devine mai mare.
Din această cauză, timpul parcurs dintre retină și creier crește. Asta înseamnă că  timpul fix dintre zori și apus,  când omul se duce la culcare,  dă impresia că trece prea repede.
Când îmbătrânim, acest acest interval de timp dintre imagini, adică schimbări, devine și mai mare pentru că tot omul îmbătrânește, adică viteza acestui semnal de la organ la creier scade.

Tot așa,  pe măsură ce îmbătrânim,  frecvența activității musculare devine mai mai mică.
Vedeți asta prin orice jucător de fotbal, care fuge din ce în ce mai încet pe măsură ce devine mai bătrân și deci și această impresie că soarele a dispărut prea devreme se accentuează”, a explicat profesorul Adrian Bejan, singurul român membru al elitei academice la nivel mondial.

Recent Posts

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

9 minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

39 de minute ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

o oră ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 ore ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

3 ore ago

Citeste si: