Sari la conținut

De ce transpir în jurul gâtului? Una dintre cele mai complexe afecțiuni este o cauză principală

Tiroidita Hashimoto
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro
Tiroidita Hashimoto, afecțiune cronică

Transpirația este un mecanism esențial pentru sănătatea generală a corpului. Aceasta reglează temperatura organismului și, totodată, este implicată în eliminarea toxinelor acumulate.

Totuși, transpirația poate semnala și alte probleme de sănătate. Este important să reținem caracteristicile atunci când ne dorim să îi găsim cauza.

Locul, timpul din zi și canitatea sunt date importante pe care trebuie să le analizăm atunci când vorbim cu medicul specialist.

Orice schimbare care apare la nivelul organismului ar trebui să îți ridice întrebări, mai ales dacă nu au o cauză evidentă.

De ce transpir în jurul gâtului?

Transpirația în jurul gâtului nu este neobișnuită și apare în mod frecvent la persoanele care suferă de anumite afecțiuni.

Menopauza

Bufeurile sunt frecvente în perioada menopauzei, care se manifestă atât pe parcursul zilei, cât mai ales pe timpul nopții. Astfel că, dacă aveți aproximativ 50 de ani și aveți perioade menstruale neregulate, transpirația poate semnala menopauza.

Hiperhidroza idiopatică

Hiperhidroza idiopatică este caracterizată de producţia excesivă sudorală, independentă de condiţiile de temperatură. Deși nu se cunosc, cu exactitate, cauzele acestei afecțiuni, în unele cazuri emoţiile şi stresul pot duce la apariţia transpiraţiei excesive.

Infecții

Transpirația din jurul gâtului și nu numai poate fi declanșată de o infecție. Cea mai întâlnită este tuberculoza, însă de vină pot fi și infecțiile bacteriene, cum sunt endocardita (inflamarea valvelor inimii), osteomielita (inflamaţia osului şi a măduvei osoase) sau abcesele. Transpirația excesivă poate fi cauzată și de infecția cu virusul HIV sau SIDA, scrie BZI.

Dereglările hormonale

Testosteronul scăzut, sindromul carcinoid sau hipertiroidismul pot fi sursa transpirațiilor din jurul gâtului.

Stresul și anxietatea

Un semn fizic neobișnuit al acestor afecțiuni este transpirația excesivă. Puteți scăpa de acest simptom cu ajutorul psihoterapiei și a tehnicilor de relaxare.

De asemenea, medicamentele sunt un alt motiv pentru care puteți transpira noaptea.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel