Categories: Stil de viaţă

De ce te constipi când pleci în vacanță. Afecțiunea de care suferă mai bine de 80% din populația adultă

Constipația în vacanță. Drumurile lungi spre destinații îndepărtate, cu ore întregi pe scaune incomode de mașină, tren, avion, „constipația călătorului”, de care suferă circa 80% din populație atunci când schimbă mediul, consumul de alcool seara, la terase, și de mâncare fără limite în stil all-inclusive – aceștia sunt doar câțiva din factorii care agravează boala hemoroidală în perioada vacanțelor.

Dr. Dan Andronesi, medic primar chirurg, a explicat, pe larg, care sunt cele mai mari greșeli pe care le fac pacienții în concediile de vară, de ce se complică hemoroizii și care sunt recomandările de care trebuie să ținem cont.

Constipația călătorului, extrem de frecventă

„Persoanele care suferă de hemoroizi trebuie, în primul rând, să aibă grijă la drum. Orele lungi petrecute pe scaunul mijlocului de transport cu care călătoresc reprezintă un factor agravant. Când stăm mult în fund, sângele băltește în zonele joase, ceea ce afectează boala hemoroidală.

Asociat cu obezitatea, se face o compresie la nivelul unor vasele importante, ceea ce duce la o stază în zona pelvină. Recomand pauzele din oră în oră, în care să ne ridicăm, să facem câțiva pași, să ne punem sângele în mișcare. E foarte important pentru că ne modifică statica și circulația venoasă”, explică expertul.

Odată ajunși la destinație, mare atenție la alimentație! „Constipația călătorului” este o problemă de care suferă mai bine de 80% din populația adultă. Apare din cauza schimbării mediului, a rutinei de acasă, a băii, din cauza meselor copioase, bogate în proteine și grăsimi.

În vacanță, puțini mai sunt cei care mănâncă cereale integrale cu iaurt la micul dejun sau o salată ușoară seara, la cină. Iar amânarea nevoii de a merge la toaletă, din cauza programului imprevizibil, cu excursii sau ieșiri cu grupul de prieteni, favorizează de asemenea constipația.

„Scaunele tari zgârie mucoasa și venele hemoroidale, apar complicații, cum ar fi dureri, fisuri anale, tromboze, sângerări, chiar prolaps rectal. Apoi, efortul de eliminare pune presiune suplimentară pe venele hemoroidale, care se dilată și se inflamează.

Constipația duce la complicații și la avansarea hemoroizilor. Pentru a o preveni, recomand consumul de fibre. Ele stimulează peristatica și ne ajută să avem un tranzit intestinal normal, un scaun normal. Fibrele se găsesc în fructe și legume proaspete, în cereale integrale, în semințe de in, tărâțe de psyllium etc.”, spune Dr. Andronesi.

Hidratarea e foarte importantă

Tot pentru a preveni constipația e vitală hidratarea cu apă plată, ceaiuri din plante, supe și sucuri proaspete de fructe. În vacanțele de vară, în călătoriile noastre sub soarele arzător, transpirăm, iar riscul de deshidratare e infinit mai mare decât în zilele obișnuite de la birou.

„Hidratarea e foarte importantă. Dacă nu bem suficient, o să avem o urină concentrată și un scaun tare, pentru că organismul încearcă să recupereze apa de pe unde este, inclusiv din colon”, atrage atenția medicul.

Hidratare nu înseamnă și cafeaua de dimineață sau paharele de bere ciocnite seara la terasă. Sunt tot lichide, însă acestea deshidratează. Mai mult decât atât, alcoolul, consumat cu mai multă relaxare în concediu, vine cu alte efecte negative asupra hemoroizilor.

„Alcoolul agravează și el hemoroizii, știut fiind faptul că produce vasodilatație atât pe vasele de sânge, cât și pe venele hemoroidale. Pacienții observă și relatează că după perioade în care consumă mai mult alcool, apar modificări și complicații la nivelul anusului”.

Hemoroizii se pot agrava în vacanță

Nu în ultimul rând, cu toții trebuie să fim foarte atenți de unde ne cumpărăm mâncare, de unde bem apă și cum purtăm cu noi, în căldură, sandvișurile de drum. Vara, riscul alterării alimentelor e mult mai mare, iar de aici până la o toxiinfecție alimentară e doar un pas. În afară de faptul că ne strică toată frumusețea vacanței, o astfel de problemă digestivă se lasă cu scaune diareice, care și ele agravează hemoroizii.

„În diaree, scaunul este mai acid și irită mucoasa colonului și a anusului, modifică vascularizația și apar complicații, decompensări ale hemoroizilor”, mai spune chirurgul Dan Andronesi.

Dacă totuși hemoroizii se agravează în vacanță, nu amânați vizita la proctolog, pentru că boala hemoroidală nu trece niciodată de la sine. Iar acum există procedee moderne de tratament, minim invazive, nedureroase, cu o rată de succes foarte mare și risc de recidivă minim, precum ligaturile elastice, combinate cu fototermocoagularea în spectru infraroșu.

Recent Posts

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

24 de minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

54 de minute ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

o oră ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

2 ore ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

3 ore ago

Citeste si: