Fumul de țigară ajută bacteriile să devină mai puternice și, totodată, scade eficiența sistemului de apărare al organismului uman, este concluzia la care a ajuns o echipă de cercetători de la Universitatea California din orașul american San Diego, scrie miercuri ziarul belgian ‘Le Soir’.
Cele două efecte explică motivul pentru care fumătorii sunt mai sensibili la infecții. În plus, celulele organismului lor, mai ales cele din aparatul respirator, sunt continuu agresate din cauza fumului rezultat din arderea tutunului.
Cercetătorii de la universitatea americană au analizat efectul fumului de țigară asupra stafilococului auriu rezistent la meticilină (SARM), bacterie patogenă foarte periculoasă, mai ales în spitale, unde provoacă infecții extrem de grave. Au fost ‘tratate’ similar, cu fum, și macrofagele, celulele fagocitare ale sistemului imunitar care au rolul de a îngloba și digera bacteriile, resturile de celule și alte particule eterogene sau toxice pentru organism.
Studiul, publicat în revista ‘Infection and Immunity’ (http://iai.asm.org), afirmă că există o relație de proporționalitate între cantitatea de fum de țigară și diminuarea eficienței macrofagelor în eliminarea stafilococului. Totodată, arată că tutunul întărește capacitatea bacteriei de a ataca celulele din corpul omenesc, iar combinația dintre cele două efecte poate avea efecte catastrofale pentru fumători.