Categories: Stil de viaţă

De ce specialiștii în kinetoterapie nu recomandă folosirea premergătorului

Încă din primele clipe de viață ale bebelușului apar, inevitabil, și primele griji ale părinților. Bombardați din toate părțile de o serie întreagă de informații privind îngrijirea corectă și creșterea celor mici, părinții încep să pună sub semnul întrebării fiecare decizie pe care trebuie să o ia și fiecare manifestare, de multe ori naturală, a bebelușului.

Cele mai importante sfaturi vin însă din partea specialiștilor, cei care pot demonta miturile ce au împânzit internetul sau se transmit prin viu grai la locurile de joacă. Iată 5 astfel de mituri des întâlnite care țin de dezvoltarea motorie a bebelușului și pe care părinții ar trebui să le uite:

  1. Bebelușul trebuie înfășat foarte strâns pentru a-i proteja coloana vertebrală și pentru a nu i se curba piciorușele

În realitate, bebelușii au coloana vertebrală foarte solidă și nu este nevoie să le înfășurăm corpul în exces. ”Sugarul are nevoie de libertate de mișcare încă din primele zile de viață. O înfășare în exces împiedică dezvoltarea normală a copilului, așa că se recomandă o îmbrăcăminte comodă, care să-i asigure un confort termic bebelușului”, ne explică Gabriela Nedel, kinetoterapeut. Specialiștii ne atrag atenția că înfășarea determină o poziție nefirească pentru articulația șoldului. ”Este perfect normal și sănătos ca sugarul să stea cât mai crăcănat”, adaugă Gabriela Nedel.

  1. Premergătorul îl ajută pe copil să meargă mai devreme

 Medicii spun un mare NU pentru acest tip de sisteme pe care părinții le achiziționează cu entuziasm în jurul vârstei de 7-8 luni. ”Premergătoarele favorizează mersul pe vârfuri și pot determina o retracție de tendon ahilean sau strâmbarea piciorușelor. Premergătorul poate întârzia mersul. În plus, există risc crescut de accidentări, căderi sau loviri”, susține Valentina Ioniță, kinetoterapeut la aceeași clinică.

  1. Bebelușul trebuie să se târască sau să meargă de-a bușilea înainte de a face primii pași

 Într-adevăr, dezvoltarea fizică a copiilor poate trece prin mai multe etape după ridicarea în funduleț, cele mai frecvente fiind târârea și mersul de-a bușilea. Copilul  trebuie să se târască sau să meargă în patru labe pentru obținerea unui tonus muscular mai bun, care îl va ajuta în etapa următoare de ridicare în picioare. „Așa cum le spun părinților care vin la noi în clinică preocupați de diverse aspecte în dezvoltarea celor mici – copiii nu sunt toți la fel, nu se dezvoltă după niște tipare și nu urmează același ritm. Rezultatele ședințelor de kinetoterapie depind de fiecare copil în parte”, spune Gabriela Nedel.

  1. Încălțămintea îi determină pe bebeluși să facă mai rapid primii pași

 Specialiștii susțin că cel mai indicat este ca bebelușul să învețe să meargă prima oară în piciorușele goale. Purtarea încălțămintei adecvate ne ajută însă în procesul de recuperare al unor copii, sunt de părere experții în kinetoterapie.

  1. Mersul pe vârfuri al bebelușului sau piciorușul spre interior sau spre exterior indică anumite probleme

 Dacă aceste lucruri se întâmplă în primele zile sau săptămâni de mers, nu există motive de îngrijorare, este doar o fază prin care trec foarte mulți bebeluși. Dacă postura incorectă persistă, sfătuim părinții să ceară părerea unui specialist ortoped sau kinetoterapeut.

Recent Posts

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

7 minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

37 de minute ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

o oră ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 ore ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

3 ore ago

Citeste si: