Din cuprinsul articolului
De ce se tem oamenii să se vaccineze? Medic român: „Oamenii cred că vaccinul conține 666”.
Președintele grupului de vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicină a Familiei, Gindrovel Dumitra, este unul dintre medicii care au vorbit public despre presiunea la care sunt supuși medicii de familie de catre unii pacienți. Nu există cabinet ori centru de vaccinare în care cel puțin un pacient să nu fi cerut vaccinarea fictivă, susține acesta.
„Discutăm de o intenție a unor pacienți de a obține anumite drepturi care se referă la plecat în străinătate, intrare în țări din zona roșie fără carantină la întoarcere. Doresc să obțină aceste beneficii în mod fraudulos.
Asta e penal pentru pacienți și pentru medicul care o face.
Acum, nu am cunoștință de colegi care să fi dat curs unor astfel de solicitări. Dacă asta s-a întâmplat, e un fapt cât se poate punctual, 1 – 2 la nivel național, iar asta trebuie demonstrat. Până atunci, medicii de familie își fac în continuare datoria”, a spus medicul, potrivit Digi24.
Medicul Gindrovel Dumitra a atras atenția că, în timpul verii, vaccinarea anti-covid a stagnat foarte mult. În luna mai circa 110.000 de persoane se vaccinau zilnic, pe când, în momentul de față, doar 10.000 de persoane sunt imunizate zilnic. Diferența e uriașă, susține președintele grupului de vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicină a Familiei.
Gindrovel Dumitra a prezentat și câteva din motivele care stau la baza refuzului oamenilor de a se vaccina anti-covid. Iar unele dintre ele sunt „legate de elemente fabuloase”.
„Întâmpinăm o rezistență în special din partea pacienților tineri sau vârstnici, de teama unor reacții adverse. Unele sunt justificate, dar foarte multe se referă la reacții adverse ipotetice.
Este un adevărat folclor, pe lângă cele care se referă la sterilitate, e teama de reacții adverse pe termen lung și sunt anumite temeri legate de elemente fabuloase.
De exemplu, ni se spune de foarte multe ori că vaccinul conține 666, că cei care se vaccinează nu vor trece dincolo în momentul în care se va întâmpla.
Sunt foarte multe amenințări elemente care, din păcate, împiedică în acest moment pacientul să ia decizia de se vaccina”, a declarat medicul Gindrovel Dumitra, potrivit sursei citate.
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…