Din cuprinsul articolului
De ce să citești etichetele produselor alimentare? În utimul timp, medicii ne avertizează că este bine să citim etichetele produselor alimentare și apoi să le cumpărăm. De ce este foarte important să știm ce semnifică etichetele? Specialiștii de la protecția consumatorului vin cu explicații.
Recent, un client al unui supermarket din Capitală a făcut o descoperire şocantă, în momentul în care a căutat pe Internet detalii despre peştele abia cumpărat.
Acesta a constatat că peştele importat şi ambalat de o firmă din Braşov provine din China, însă, la o analiză mai atentă a etichetei, i-a atras atenţia indicativul zonei din care a fost pescuit „peştele de Alaska”: FAO 61. Un indicativ aparent banal. Şi, totuşi, zona respectivă este indicată de experţi drept una dintre cele mai contaminate zone de pe glob, afectată de dezastrul nuclear de la Fukushima, potrivit spynews.ro.
Specialiștii de la protecția consumatorului spune că „pe 11 martie 2011, urmare a dezastrului de la centrala nucleară de la Fukushima (Japonia), a avut loc cea mai mare deversare radioactivă din istorie. Considerând faptul că incidentul a avut loc în imediata apropriere a oceanului Pacific, studiile de specialitate estimează că cel puţin 80% din deşeurile rezultate în urma accidentului s-au deversat în apele Pacificului, conform apc-romania.ro.
„Ingerarea unui aliment radioactiv este cea mai gravă formă de poluare, iradierea în acest caz fiind de 20 de ori mai mare decât iradierea exterioară a corpului în aceleaşi condiţii privind cantitatea de element radioactiv. Recomand consumatorilor să evite conservele de ton care au în compoziţie peşte capturat în Oceanul Pacific, respectiv din următoarele zone: FAO 61, 67, 71, 77, 81, 87 şi 88. De asemenea, consumatorii nu trebuie să achiziționeze conservele de ton care au ambalajul bombat, lovit, cu puncte sau pete de rugină, acestea reprezentând un adevărat pericol pentru sănătatea lor”, avertizau, în urmă cu ceva timp, specialiştii APC.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…