Din cuprinsul articolului
De ce nu slăbești, deși ții dietă? Când simți că trebuie să dai jos câteva kilograme, apelezi la o cură de slăbire și ești decisă să o ții „ca la carte”. Însă slăbitul nu se întâmplă peste noapte.
Apar situații cu care majoritatea ne confruntăm atunci când vrem să slăbim. În timp ce kilogramele în plus apar chiar și după câteva zile de mâncat copios, datul lor jos durează mult mai mult și, uneori, acestea revin ca un bumerang când ne e lumea mai dragă.
Știți acea senzație, după câteva zile de înfometare, sau de sport, în care vă urcați pe cântar și aveți fix aceeași greutate ca în zilele anterioare? Este vorba despre acele kilograme care parcă se încăpățânează să dispară. Însă există un motiv pentru asta, pe care puțini dintre noi îl cunoaștem.
Dr. Cezar: Ce trebuie să faci dacă ții dietă dar nu slăbești
Dr. Cezar, celebrul cardiolog, a dezvăluit, la Antena 3 CNN, ce trebuie să facem când vedem că ținem dietă, însă ajungem la un prag peste care nu putem trece.
„Aceste programe, aceste diete, ne limitează foarte mult și ne stresează. Apar variabile în viața noastră care ne strică planul, socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg.
De aceea dietele nu funcționează. Aceste planuri anticipative. Adică îți spun ție ce o să mănânci vinerea viitoare, neluând în considerare variabilele din această perioadă: cât dormi, cât stres ai, dacă te-ai certat cu cineva în perioada asta.
Te influențează, îți modifică glicemia, modifică și consumul de nutrienți din organism. Dacă ești surmenat vei consuma resurse diferite față de acum 2 săptămâni, când ai luat planul de la nutriționist”, a explicat doctor Cezar.
Orice cură de slăbire începe cu entuziasm, încredere și hotărâre, dar la un moment dat pierderea kilogramelor stagnează, ba chiar kilogramele pierdute se acumulează din nou. Care este explicația și ce este de făcut?
„De ce există aceste diete? Pentru că ele în prima săptămână, prima lună, ele chiar dau rezultate. Alea vizibile, alea pe cântar. Dar rezultatele metabolice nu le vede nimeni. Ce modificări se întâmplă în interiorul celulelor nu se văd. Și alea încep să bată la ușă mai târziu.
Hormonii de foame și de sațietate au o memorie de cel puțin un an de zile. Corpul știe după un an de zile cum ai fost acum. Dacă te apuci de o dietă sau de un stil de viață, el trebuie să țină cel puțin un an de zile”, a mai spus medicul.