Sari la conținut

De ce nu se mai îmbolnăvește nimeni de gripă. În alți ani aveam deja epidemie, în această perioadă

raceala prelungită
sursa foto: arhiva doctorul zilei
gripa

Cazuri de gripă.  Odată cu luna ianuarie, în România venea și epidemia de gripă, în alți ani. În ianuarie 2020, pe vremea aceasta, România se pregătea pentru declararea epidemiei de gripă, pentru al doilea an consecutiv.

Poate părea greu de crezut acum, dar epidemiile de gripă de la începutul anilor 2019 și 2020 s-au soldat cu mii de cazuri și câteva sute de morți în țara noastră, scrie hotnews.ro. 

Numărul cazurilor de gripă, în scădere

Unul din 3 adulți români bolnavi de gripă a avut nevoie de spitalizare în sezonul rece 2018-2019 și, chiar dacă puțină lume își mai amintește acum acest lucru, autoritățile declarau oficial epidemie de gripă în România, pentru al doilea an consecutiv, pe 6 februarie 2020, cu doar 20 de zile înainte de confirmarea primului caz de infectare cu noul coronavirus în țara noastră.

Conform statisticilor Institutului Național de Sănătate Publică, 199 de decese au fost înregistrate în România la persoane diagnosticate cu gripă în sezonul 2018-2019 şi 187 decese în sezonul anterior (2017-2018).

Numărul cazurilor de gripă și al infecțiilor respiratorii (altele decât COVID-19) este în ușoară creștere față de anul precedent, dar departe de cifrele dinaintea pandemiei.

Câte cazuri de gripă avem

În România, de la începutul acestui sezon rece, au fost confirmate în laborator doar 6 cazuri de gripă și nu s-a înregistrat niciun deces (sursa: Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică):

  • Un caz de gripa, cu virus gripal tip B, în municipiul București.
  • 5 cazuri de gripă, cu virus gripal tip AH3, (3 în judetul Vrancea, unul în județul Ilfov și unul în municipiul București).
  • Nu a fost comunicat niciun deces confirmat cu virus gripal.

Pana la data de 02.01.2022 (cea mai recentă centralizare efectuată de INSP) au fost vaccinate împotriva gripei 1.173.293 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.

Grupele considerate cu risc ridicat de îmbolnăvire de gripă, care beneficiază gratuit de vaccin la medicul de familie, sunt: personal medical, copii și adulți cu boli cronice – respiratorii, metabolice, renale, cardiovasculare, HIV/SIDA, femei gravide, persoane cu vârsta de peste 65 ani și bătrâni instituționalizați.

Pe lângă persoanele din categoriile condiderate cu risc de îmbolnăvire, care primesc vaccin gratuit, se vaccinează împotriva gripei care își cumpără vaccinul direct din farmacie și se adresează medicului de familie pentru administrarea lui, însă autoritățile nu au o centralizare a acestor persoane.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel