Din cuprinsul articolului
S-a aflat adevărul. De ce nu s-a vaccinat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva Covid-19 din România.
Prima tranșă de vaccinuri Pfizer/BioNTech a ajuns în România vineri și conține 10.000 de doze. Acestea urmează să fie folosite pentru vaccinarea personalului medical. Autoritățile intenționează ca, în zilele următoare și în ianuarie, să ajungă și alte tranșe pentru vaccinarea persoanelor aflate în categoriile cu risc crescut la Covid-19.
Prima persoană vaccinată pe teritoriul României a fost Mihaela Anghel, o asistentă de 26 de ani de la Institutul „Matei Balș” din București. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva Covid-19 din România, a explicat la Antena 3, de ce nu s-a vaccinat în prima zi.
De ce nu s-a vaccinat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva Covid-19 din România.
„Nu m-am vaccinat încă. Eu nu lucrez în momentul de faţă într-un spital din lista celor zece unităţi care au fost desemnate ca spitale de linie unu împotriva pandemiei de Covid-19. Secţia Rol 2 a Spitalului Militar Central e secţie suport pentru îngrijirea pacienţilor cu covid. La momentul respectiv va fi şi public momentul în care mă voi vaccina.
Sunt categoric pentru vaccinarea împotriva Covid-19 şi nu de imagine. Ci pentru că înţeleg toate mecanismele prin care această boală poate fi controlată. Este calea medicală corectă, sigură şi rapidă prin intermediul căreia putem pune capăt acestei pandemii”, a declarat .