Un studiu recent arată că oamenii se împart în două categorii: cei care caută relaţii serioase, monogame şi cei care preferă cât mai multe relaţii sexuale, cu parteneri diferiţi. Şi femeile şi bărbaţii se împat în aceste două grupuri distincte, dar bărbaţii tind mai mult să facă parte din al doilea grup.
Cercetarea explică în sfârşit de ce există un comportament sexual aşa de diferit, în toate culturile lumii, spune psihologul Rafael Wlodarski, de la Universitatea Oxford.
În cadrul studiului au fost analizate date despre 600 de britanici şi americani. Astfel, el au observat că apar două tipuri de bărbaţi şi femei: unii care pun preţ pe fidelitate şi alţii care caută aventurile erotice.
Mai puţin jumătate dintre femei au fost încadrate în grupul celor infideli, în timp ce în cazul bărbaţilor procentul a trecut de 50%.
Comparativ cu alte specii de mamifere, oamenii stau destul de bine la capitolul monogamie. Doar 3% dintre mamifere au un singur partener, ales pe viaţă.
În cazul oamenilor, ambele strategii reproductive au avut efect, în funcţie de un anumit context.
Monogamia este o tradiţie recentă, de acum câteva sute de mii de ani, fiind preferată pentru simplul fapt că este mai bine adaptată la societatea modernă. Copiii pe care un bărbat îi are cu o singură femeie sunt mai uşor de crescut decât ar fi mai mulţi copii, cu mai multe femei, spune Wlodarski.
Studiul a fost publicat pe 3 februarie în revista Biology Letters.