Sari la conținut

De ce nu e bine să mănânci produse de patiserie, dimineața și cu ce ar trebui să le înlocuiești

Din cuprinsul articolului

Potrivit unul studiu, mulți români spun că nu au timp pentru masa de dimineață, iar 53% dintre respondenți susțin că principala cauză ar fi aceea că nu au la îndemână rețete simple care să se poată prepara rapid. În plus, atunci când iau micul dejun, prea mulți mănâncă alimente care nu le aduc aportul necesar de nutrienți

Obiceiurile alimentare sunt în directă legătură cu stilul de viaţă, iar românii sunt din ce în ce mai înclinați spre un regim sănătos. „Se vorbește foarte mult despre viața sănătoasă tocmai pentru că foarte puțini o pun în practică. Dacă ar deveni rutină, probabil ca s-ar vorbi mai puțin despre ea.

Acest lucru este valabil și în cazul micului dejun. Este important și sănătos să mâncăm dimineaţa, iar acest obicei înseamnă normalitate și nu ar trebui să presupună un efort din partea nimănui. Corpul se trezește sărăcit de energie după 10 – 12 ore și are nevoie de combustibil, pentru că în prima parte a zilei lucrăm și parcurgem o etapă extrem de activă pentru care avem nevoie de resurse” spune Conf. Univ. Dr. Corina Zugravu, medic primar Igiena Alimentației și Nutriție.

Chiar dacă 86% dintre români sunt de acord ca micul dejun este cea importantă masă a zilei, doar 56% mănâncă în fiecare dimineaţă, iar o treime dintre aceștia admit că servesc micul dejun de maximum trei ori pe săptămână sau niciodată. 85% dintre cei care mănâncă micul dejun aleg să îl servească acasă, iar restul de 15% aleg să mănânce prima masă a zilei la birou sau în drum spre birou. Doar 50% dintre cei care mănâncă micul dejun mărturisesc că extrem de rar alocă între 5 și 15 minute pentru a sta la masă dimineaţa, timpul alocat în mod frecvent fiind mult mai redus.

De ce sărim peste prima masă?

Principalele motive pentru care nu luăm micul dejun sunt: lipsa senzaţiei de foame, lipsa timpului și teama de a nu se îngrășa. Primele opţiuni ale românilor pentru micul dejun sunt: ouă (75%), brânză (67%), pâine și cafea (65%), iaurt (58%), unt (55%), cârnaţi, șuncă și proteine de origine animală (51%).

Asta în condițiile în care micul dejun ideal recomandat de catre specialiști ar trebui să conţină fructe sau sucuri de fructe, fibre și proteine.

„De exemplu, dacă alegi pentru prima masă a zilei carbohidrați simpli, cum ar fi produsele de patiserie, aceștia nu vor furniza cantitatea de proteine necesară pentru fiecare masă. Acest obicei te va face să simți și mai mult foamea pe timpul zilei. Un mic dejun bogat în proteine va reduce poftele pe parcursul zilei, iar acest lucru ajută mult la controlarea apetitului. Hidratarea nu trebuie nici ea neglijată, corpul având nevoie și de lichide,” spune Conf. Univ. Dr. Corina Zugravu.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel