De ce nu e bine să bei lapte nepasteurizat

Aproximativ una din șase persoane care consumă lapte nepasteurizat sa nefiert se îmbolnăvește potrivit cercetătorilor de la Departamentul de Sănătate al statului Minnesota, SUA.

Oamenii de știință au descoperit 530 de cazuri – confirmate prin analize de laborator – de infecţii cu bacterii (Salmonella, E. coli  şi Campylobacter) şi infestări cu paraziţi (criptosporidioză) printre pacienţii din statul Minnesota care au declarat că beau lapte nepasteurizat, între anii 2001 şi 2010.

Laptele nepasteurizat este laptele care nu a fost tratat termic, adică nu a fost pasteurizat (încălzit pentru a omorî microbii şi apoi răcit rapid), ultrapasteurizat (sau UHT – tratat la temperaturi foarte înalte) sau fiert. (Pasteurizarea şi ultrapasteurizarea sunt metode folosite industrial, în unităţile de prelucrare a laptelui, iar în gospodărie laptele este de obicei fiert.)

Multe cazuri de asemenea infecţii rămân nedeclarate şi, ca atare, nu sunt confirmate prin analize de laborator şi nu sunt înregistrate, cred cercetătorii. Luând în calcul procentele cunoscute de subdiagnosticare a acestor infecţii, autorii studiului au estimat că, în perioada studiului, 20.502 de locuitori ai statului Minnesota, reprezentând cca. 17% dintre consumatorii de lapte crud, s-au îmbolnăvit. Rezultatele au fost publicate în jurnalul Emerging Infectious Diseases.

Cercetătorii au explicat că agenţii patogeni ce pot exista în laptele nepasteurizat pot produce, cel mai adesea, simptome digestive, precum  diaree, crampe abdominale şi vomă, care durează, de obicei, în jur de o săptămână.

La unele persoane, însă, pot apărea şi simptome mai severe sau boli  mai îndelungate, precum sindromul Guillain-Barre (o boală a sistemului nervos) sau artrită reactivă – inflamaţia articulaţiilor care se dezvoltă ca răspuns la o infecţie bacteriană.

Printre pacienţii incluşi în studiu, 20% dintre cei care s-au îmbolnăvit în urma consumului de lapte crud au dezvoltat o complicaţie gravă a infecţiilor bacteriene, numită sindrom uremic hemolitic, care poate determina insuficienţă renală.

Cazurile de îmbolnăvire pot apărea nu numai sub forma epidemiilor – îmbolnăvirea unui mare număr de persoane din aceeaşi zonă într-o perioadă scurtă – ci şi sub formă de infecţii sporadice, cazuri izolate, care pot fi însă mult mai numeroase (de 25 de ori mai multe) decât cazurile din cadrul epidemiilor, au constatat cercetătorii.

Studiul are limitele lui, recunoscute ca atare chiar de către autori; de exemplu, e posibil ca unele cazuri de infecţii apărute la persoane care consumaseră recent lapte nepasteurizat să nu se fi datorat laptelui, ci contactului cu vite infectate.

În SUA; din 1998 pînă în 2011, au fost înregistrate 148 de epidemii asociate cu consumul de lapte crud; conform datelor provenite de la Centers for Disease Control and Prevention, epidemiile au avut ca rezultat 2.384 de cazuri de îmbolnăviri, printre care 284 de cazuri ce au necesitat spitalizare şi 2 decese.

Laptele nepasteurizat are mulţi adepţi, care susţin că este mai sănătos şi are gust mai bun decât laptele pasteurizat şi că prelucrarea industrială a laptelui (inclusiv tratamentul termic) distruge multe dintre calităţile benefice ale acestui aliment.

La rândul lor, autorii studiului susţin că nu există dovezi ştiinţifice ale beneficilor pentru sănătate ale laptelui crud şi că, în schimb, e clar că oamenii se pot îmbolnăvi în cazul în care consumă lapte crud

 

Recent Posts

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

13 minute ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

43 de minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

o oră ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 ore ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

3 ore ago

Citeste si: