Din cuprinsul articolului
Psiholog: De ce ne lăudăm cu performanțele sportivilor și de ce dăm cu ei de pământ dacă greșesc cu ceva? Iată ce spune Daniel David, președintele APR:
Deși n-avem niciun merit, atunci când apare vreun sportiv cu rezultate excepționale, ne lăudăm cu el de parcă am fi contribuit noi cu ceva. Un exemplu recent este David Popovici, dar lista continuă.
Ne lăudăm și cu Simona Halep, postăm pe rețele de socializare când câștigă, dar apoi o criticăm și spunem că oricum s-a îmbogățit de pe urma tenisului.
Și așa, ne împărțim mereu în 2-3 tabere care se ceartă pe rezultatele unor sportivi pe care niciuna dintre tabere nu i-a ajutat cu nimic.
De altfel, în România, nici nu există vreo strategie națională pentru susținerea acestor sportivi.
Totul se datorează sportivilor și familiilor care îi susțin și investesc bani, timp, răbdare…
Dar de ce ne lăudăm noi cu ei? Iată ce spune Daniel David, preşedintele Asociaţiei Psihologilor din România și rectorul Universității Babeș-Bolyai, într-un interviu acordat gsp.ro.
„Nu avem proceduri, nu avem predictibilitate, apar fenomene neobişnuite, acum ne prăbuşim, acum creştem. Autorităţile au atitudini foarte proaste faţă de sportivi.
Toţi apreciem o mare performanţă, dar când cineva ia două medalii şi te apuci şi îi dai premii de milioane sau cel mai înalt titlu pe care îl poate acorda o ţară,
stai şi te întrebi ce o să se mai întâmple dacă mai câştigă două medalii. Ce facem? Îl facem cetăţean planetar?
Pur şi simplu, avem noi tendinţa de a exagera şi de a polariza atributele pentru că dacă persoanele pe care le lăudăm azi fac mâine o greşeală dăm cu ei de pământ.
(…) Asta arată o ţară care nu are instituţii serioase şi o societate încă nematurizată. Trebuie să ne bucurăm când un sportiv român câştigă, dar nu poţi să pui toată energia unei ţări în succesul unui sportiv.
Succesul unui sportiv înseamnă mai multe lucruri, contează şi suportul pe care îl dă statul, angajamentul familiei, angajamentul unor privaţi, propria muncă.
Dacă îţi place sportul respectiv, te poţi bucura de performanţa obţinută. Dacă apreciezi pur şi simplu talentul şi dedicaţia acelui sportiv, iarăşi te poţi bucura.
Dar una e să te bucuri într-o manieră echilibrată, sănătoasă, normală, alta e să te arunci în faţă cu cuvinte mari, premii de milioane, titluri sau medalii date de statul român”, mai explicat Daniel David.
În vreme ce ne lăudăm cu acei sportivi talentați care apar meteoric, la testele PISA stăm prost.
„Nu ar trebui să ne aflăm pe ultimul loc sau penultimul la testele PISA şi apoi să ne lăudăm cu câţiva olimpici. Ar trebui să fim la testele PISA pe o poziţie onorabilă, iar pe acea platformă să scoatem şi olimpici.
Aşa ar trebui să fie şi în sport. Noi avem o populaţie numeroasă, dacă am avea o bază sănătoasă aşa cum este în Islanda sau în alte ţări, am scoate mult mai mulţi campioni. Şi mai e o problemă.
Noi îi căutăm doar pe cei talentaţi şi îi ignorăm pe ceilalţi, pe când prima noastră filozofie ar trebui să fie să atragem cât mai mulţi copii către sport şi apoi să vedem care dintre ei sunt şi talentaţi”, a mai spus psihologul pentru gsp.ro.
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…