Prin tradiţia sa, postul Crăciunului implică o curăţare a sufletului, dar şi a trupului. Este un moment foarte bun să avem grijă de sănătatea noastră şi să adoptăm un stil de viaţă echilibrat, mai ales în ceea ce priveşte alimentaţia. Însă, din diverse motive acest lucru are ca rezultat, de fapt, creşterea în greutate.
De aceea Florin Neby, fostul campion european şi mondial la gimnastică masculină ne dă cele mai bune informaţii pentru această perioadă a anului.
„În general în perioada sărbătorilor, vrem să facem cât mai multe lucruri şi dacă se poate, toate problemele să ia sfârşit până la finalul anului. Acest lucru conduce, de fapt, la neglijarea propriului nostru corp. De cele mai multe ori, dacă până acum aveam cu toţii un program haotic, motiv pentru care şi alimentaţia era una la întâmplare, în momentul în care ne hotarâm să ţinem postul alimentar, deja unele aspecte vin şi cu ceva kilograme în plus”, a explicat Florin. Marele sportiv mai adaugă: “Suntem în era în care se experimentează foarte mult pe plan alimentar. Recomand ca fiecare să aibă în vedere că postul are o puternică conotaţie spirituală şi nu reprezintă doar o pregătire pentru dezmăţul culinar din perioada sărbătorilor de iarnă şi a sfârşitului de an. Un concept evident greşit şi care rezultă cu 5 până la 10 kilograme în plus!”
Florin Neby ne oferă căteva tipsuri pentru perioada postului, sfaturi pe care le-a experimentat pe propriul său corp sau pe care le-a dobândit de-a lungul experienţei de personal trainer:
Alimentele cât mai puţin procesate industrial în perioada postului – sunt cea mai bună alegere pe care o poţi face. Trebuie să conştientizăm faptul că un produs, cu cât este alcătuit din mai multe componente (trecând prin mai multe procese), cu atât el devine mai caloric şi, de ce nu şi mai toxic. Este bine să apelăm totuşi, la legumele, fructele din acest sezon, dar şi la nelipsitele cereale şi fructe oleaginoase
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…