Sari la conținut

De ce înșală femeile și bărbații?

Infidelitatea are puncte de plecare diferite pentru bărbaţi şi femei. Ei caută mai mult sex şi atenţie, ele vor să umple un gol emoţional. Tocmai de aceea, femeile se şi îndrăgostesc de amanţi, în timp ce bărbaţii pot rămâne detaşaţi din punt de vedere sentimental.

„Cele mai frecvente cauze ale infidelităţii sunt dificultăţile sau problemele din viaţa de cuplu, situaţiile critice sau de criză, care sunt inevitabile”, arată Bogdana Bursuc, medic psiholog.

Unii specialişti în psihologia umană spun că aceia care îşi înşală partenerii sunt mai atenţi la felul în care arată, îşi critică soţul/soţia sau le oferă cadouri. Se pare că, prin atitudinea critică, cel infidel caută să dea vina pe celălalt pentru ceea ce a făcut, iar când îl copleşeşte cu daruri încearcă, de fapt, să îşi spele vinovăţia. Aceste semne nu sunt însă universal-valabile.

„Depinde foarte mult de la o persoană la alta, şi de celelalte schimbări care pot apărea concomitent în viaţa fiecăruia – naşterea unui copil, schimbarea jobului, o perioadă mai stresantă”, precizează Bogdana Bursuc.

Mare atenţie însă la perioadele în care există probleme în cuplu, întrucât de multe ori decizia de infidelitate semnalează vulnerabilitatea emoţională a celui care o ia. „Aceasta are o funcţie pentru cel în cauză: distragerea atenţiei de la problema de cuplu, confirmarea feminităţii/masculinităţii (dacă aceasta lipseşte în cuplu), asigurarea că poate avea o altă relatie dacă actuala se destrăma”, explică psihologul.

Ce faci când suspectezi că eşti înşelat

Este important să discutaţi despre suspiciunile pe care le aveţi cu partenerul de viaţă cât mai devreme cu putinţă, chiar dacă nu aveţi dovezi clare. Indiferent dacă suspiciunile se confirmă sau nu, cuplul trebuie să lucreze la capitolul încredere şi comunicare, sfătuiesc specialiştii.

„Discuţia nu trebuie să fie în termeni de blamare, ci în termeni de rezolvare a problemelor de cuplu care au favorizat accesarea acestei soluţii emoţionale pe termen scurt – şi anume, infidelitatea”, mai spune Bogdana Bursuc.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel