Din cuprinsul articolului
Nu puține sunt ocaziile când, puși în situații dificile, bărbații nu reacționează atât de rapid sau logic cum ne-am aștepta, moment în care femeile preiau conducerea. Evident, este valabilă și situația inversă. De ce reacționăm diferit și imprevizibil ne explică psihologul colaborator al Doctorului zilei, Eveline Osnaga
Dana Lascu
Dacă pentru femei viața e roz, pentru bărbați e sigur albastră. Vedem totul din unghiuri diferite, filtrăm informațiile în alt fel, iar raționamentele ne sunt, de multe ori, exact „pe invers”. De ce suntem așa diferiți, femei și bărbați, ne explică psihologul Eveline Osnaga. Din start, însă, e musai să subliniem o idee: e foarte bine că suntem diferiți, din asta decurge frumusețea!
– Doctorul Zilei: Cum percep și cum se manifestă bărbații când e vorba de durere de natură emoțională?
– Psiholog Eveline Osnaga: Este greu de făcut un portret, cu toate acestea, pot spune că manifestarea lor depinde de gradul de maturitate emoțională. Sunt situații în care aceștia se pierd, se fâstâcesc sau se lasă copleșiți de emoțiile pe care le experimentează, în timp ce omul matur are o percepție realistă, nu are tendința de a modifică realitatea, atitudinile sale sunt naturale, veridice și autentice. Am observat că de cele mai multe ori bărbații își neagă emoțiile, nu își permit să plângă și nici să găsescă soluții în timp ce din exterior sunt percepuți ca indiferenți sau reci. Practic, cam așa arată un blocaj emoțional care îi împiedică în momentele cheie să actionize.
– Femeile par că în situațiile grele știu să acționeze mai concret, mai pragmatic. Bărbații în schimb parcă se pierd. De ce?
– Noi femeile suntem mai emoționale prin definiție și pentru că avem de-a face cu emoții mult mai des și pentru că noi ne permitem luxul să ne și exteriorizăm mai des decât o fac bărbații, ei bine, atunci noi învățăm să ne folosim emoțiile, să le gestionăm și atunci când suntem puse față în față cu o situație limită, de cele mai multe ori facem față situației mult mai bine. – Care durere este mai greu de suportat, cea emoțională sau cea fizică? – Nu este o regulă generală, în realitate durerea emoțională ne afectează diferit, iar la baza acesteia sunt hormonii, cultura dar și maturitatea emoțională. Durerea este, până la urmă, o experiență subiectivă având la baza nivelul de percepție al durerii diferit de la individ la individ.
– Doctorul zilei: Se spune că bărbații rezistă mai bine la durere, dar hai să ne gândim că femeile aduc pe lume copii. Chiar așa e?
– Psiholog Eveline Osnaga: Femeile gestionează diferit durerea în comparație cu bărbații, doamnele având tendința să se concentreze asupra aspectelor emoționale ale durerii, în timp ce domnii sunt mai atenți la senzațiile fizice ale experienței. Eu cred că acest aspect nu poate fi generalizat pentru că, așa cum spuneam mai sus, la baza durerii stau mai mulți factori. Hormonii estrogeni reduc toleranța la durere și scad pragul de percepție al acesteia, în timp ce testosteronul crește ambii parametri și până la urmă acesta este explicația științifică pentru rezistența lor fizică. Pe de altă parte, nici nașterile nu mai sunt ce erau odată… acum există o serie de anestezice care ne ajută și pe noi să trecem mai ușor prin acele momente grele. Și să nu mai vorbim de trendul din ultimii ani când cezariana este o opțiune a mamei, nu a cadrelor medicale.
– Doctorul zilei: Dumnezeu a știut El ce face când a creat bărbatul și femeia, nu?! Ne-a făcut să ne completăm reciproc în toate cele…
– Psiholog Eveline Osnaga: E bună remarca… Dumnezeu nu ne-a creat doar din punct de vedere fizic diferiți, ci și din punct de vedere cognitiv și emoțional. Cred că tocmai în acest lucru stă frumusețea și complexitatea vieții. Din punct de vedere psihologic, în fiecare bărbat există o latură feminină, cum și în fiecare femeie există o latură masculină. În societatea noastră noi, femeile, ne arătăm din ce în ce mai masculine, în timp ce ei devin din ce în ce mai feminini. Și când spun asta mă refer atât la fizic, cât și din punct de vedere emoțional. Este important de știut că atunci când întrun cuplu s-a făcut acesta schimbare, adică ea a devenit mai „bărbată” și el mai „sensibil”, atunci încep și problemele de cuplu să apară.
– Sună tare ciudat…
– Chiar dacă explicația de mai sus pare greu de crezut o să vă dau un exemplu concret; femeia care poartă doar pantaloni și nu își permite chiar și ocazional să poarte fuste sau rochii, care nu poartă tocuri și care nu se machiază, alege să-și manifeste latura masculină fără să își dea seama. Nu mai vorbim de situațiile în care ea dă cu ciocanul sau atunci când alege să repare ceva prin casă în timp ce soțul se uită la tv sau se joacă cu cățelul.
– Asta ne distruge feminitatea?
– Feminitatea unei femei este distrusă atunci când nu alege să se poarte că o femeia și nu este susținută și protejată de bărbatul de lângă ea să rămână femeie. Despre lucruri similare vorbim și când vine vorba de bărbați, dacă ei sunt cocoloșiți de femei, prea mult, și nu sunt implicați în diverse activități, încet-încet devin mai feminini, mai vulnerabili și, odată cu acest comportament, cuplul are de suferit. Dacă ne dorim ca sexul slab să nu devină „prea” tare și invers, atunci trebuie să ne purtăm în cosencință.
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…
Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…