De ce facem colivă. Iată care este semnificația

De ce facem colivă. Iată care este semnificația, ce anume simbolizează pentru creștinii ortodocși. Este și un desert sănătos, se poate prepara oricând.

Creștinii ortodocși au numeroase tradiții, unele dintre acestea fiind diferite de la o regiune geografică la alta. Una dintre tradițiile cele mai cunoscute este prepararea colivei în memoria celor decedați.

Coliva este, de altfel, unul dintre elementele principale care se găsesc în biserică la diferite praznice. Dar cum a devenit coliva un simbol nelipsit?

Ei bine, a fost introdusă în practica Bisericii după minunea Sfântului Teodor Tiron, săvârșită la 50 de ani după moartea sfântului, în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363).

Dorind să-i batjocorească pe creștini, împăratul Iulian Apostatul a dat ordin guvernatorului orașului Constantinopol să stropească toate proviziile din piețele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare.

Sfântul Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului (360-370), i-a poruncit acestuia să-i anunțe pe creștini să nu cumpere nimic din piață, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva).

Nu mult după minunea care i-a salvat pe credincioşii din Constantinopol, a fost rânduită în calendar sărbătoarea Sf. Mare Mucenic Teodor în prima sâmbătă a Postului Mare, numită şi sâmbăta colivelor.

Coliva a servit și ca hrană

La început, coliva a servit ca hrană și mai târziu, la pomenirea morților, după modele și tradiții care existau deja în lumea păgână a timpului.

Coliva făcută din grâu fiert reprezintă chiar trupul persoanei trecute la cele sfinte, deoarece hrana principala a trupului omenesc este grâul, din care se face pâine cea de toate zilele.

Mierea care îndulceşte fiertura reprezintă virtuţile celor care au plecat dintre noi ori dulceaţa vieţii veşnice pe care credem că ei au dobândit-o prin moarte.

În ritualul slujbelor, coliva este o ofrandă pe care o aducem sufletelor celor dispăruţi şi este, totodată, simbolul credinţei noastre în nemurirea sufletului.

Coliva se duce la biserică şi în sâmbetele morţilor, alături de colaci, vin şi lumânări, care închipuie Trupul, Sângele şi Lumina Mântuitorului.

În timpul unor slujbe, vasul cu colivă e ţinut în aer de preoţi şi legănat, obicei care se păstrează din ritualurile religioase vechi ca semn al legăturii dintre cei vii şi cei morţi, pe care îi pomenim.

Între tradiții, superstiții și semnificații profunde

Încărcată de semnificaţii profunde, coliva a devenit cu timpul un simbol puternic în superstiţiile populare. În partea de nord a ţării se spune că atâtea păcate i se iartă mortului pe lumea cealaltă, câte boabe de grâu mănânci din coliva lui.

În unele sate, mai există ritualuri în care coliva este folosită să apere de strigoi. Iar o bucată de colivă sfinţită în zilele Sântoaderilor, imediat după Babele din martie, se dă păsărilor din curte să alunge ciuma şi bolile dintre ele.

Tot coliva mai are o semnificaţie profundă si tainică: boabele de grâu, care sunt adunate laolaltă, simbolizează Biserica lui Hristos şi pe membrii ei, cei vii şi adormiţi, care se găsesc împreună în rugăciune, notează preotul.ro.

De aceea, la sfârşitul parastasului, când preotul binecuvântează coliva, creştinii se apropie, apucă cu mânile de marginile farfuriei şi o leagănă în semn de oferire către Dumnezeu.

Tradiţia spune că zahărul şi nuca nu trebuie să lipsească din compoziţia colivei. Nuca a fost adăugată mai târziu în rețetă, dar alegerea ei nu a fost întâmplătoare, miezul tare și lemnos aducând aminte de crucea pe care a fost sacrificat Mântuitorul.

Cum se prepară coliva

Sunt mai multe rețete de colivă, dar baza este reprezentată de câteva elemente esențiale: RUGĂCIUNEA, arpacașul, zahărul și nuca. Când ne apucăm să preparăm coliva este bine să aprindem o candelă și să spunem „ TATĂL NOSTRU”.

Arpacașul se alege de impurități și se spală în nouă ape. Așa se pomenește din bătrâni, însă există și o explicație logică: se spală în mai multe ape pentru a se elimina amindonul.

De altfel, cam după nouă ape observăm că apa nu va mai fi tulbure, ci limpede, semn că s-a dus tot amidonul. Arpacașul spălat se va pune la fier în apă, cam 1 la 4. Dacă avem 500 de grame de arpacaș, vom adăuga doi litri de apă.

Punem și o linguriță de sare și lăsăm la fiert amestecând pentru a nu se lipi de vas. Ideal ar fi să fierbem într-un vas cu un fund dublu sau, dacă nu avem timp să amestecăm continuu, putem face asta în cuptor.

Se poate fierbe într-un vas de pământ, este cel mai bun. Când arpacașul este aproape fiert, se adaugă zahărul, 300 de grame. Se mai lasă puțin pe foc, se amestecă și apoi se închide focul. Se acoperă și se lasă câteva ore sau pentru a doua zi.

După ce s-a răcit bine, se adaugă coajă de lămâie și de portocală, esențe de vanilie, rom, lămâie, stafide (200 de grame), nuci mărunțite (300 de grame) și se amestecă totul bine.

Se poate adăuga și puțină scorțișoară, după gust. Se montează pe o farfurie și, cu ajutorul unui șablon, se realizează o cruce. Se folosește cacao, pesmet, nucă de cocos etc. Se poate face și din sferturi sau jumătăți de nuci, din caju, arahide, bomboane etc.