De ce este obligatoriu să facem aceste analize în fiecare an

De ce este obligatoriu să facem aceste analize în fiecare an. Trimiterea primită de la medicul de familie include mereu aceste analize, iată care este motivul:

Setul anual de analize este adaptat în funcție de nevoile noastre particulare, medicul de familie recomandându-ne anumite analize în funcție de sex, vârstă, grad de activitate fizică, anumite afecțiuni cunoscute de medic sau altele care au apărut între timp etc.

Indiferent de toate aceste aspecte, există trei analize nelipsite din acest set anual. Este obligatoriu să le facem pentru că ne vor arăta starea de sănătate la acel moment.

Dacă anumite analize se vor regăsi în plus sau în minus de la o persoană la alta, câteva dintre ele sunt esențiale pentru fiecare dintre noi.

Hemoleucograma

Este o analiză utilă pentru identificarea tipurilor de anemii, infecții, alergii sau leucemii.

Această analiză se regăsește în orice set periodic, precum și de sine stătătoare sau alături de analize specializate în cazul unor afecțiuni mai mult sau mai puțin severe.

Hemoleucograma dă informații legate de componenta celulară a sângelui, cu evidențierea numărului de hematii (globule roșii/eritrocite), leucocite (globule albe) și trombocite (plachete), precum

și a valorilor hemoglobinei, hematocritului, indicilor eritrocitari (VEM și CHEM) și a formulei leucocitare (număr de limfocite, monocite, eozinofile, bazofile și neutrofile).

Profilul metabolic și lipidic

Această analiză va identifica valorile unor parametrii precum colesterolul total, LDL colesterolul, HDL colesterolul și trigliceridele totale. Aceste valori sunt utile indiferent de stilul de viață, vârstă (cu un minim de 20 de ani) și sex.

Modificarea acestora poate estima riscul de evenimente cardiovasculare (ex: infarct) al unei persoane, precum și prezența unor boli importante asociate cu un nivel ridicat de lipide (diabet zaharat, patologii hepatice și/sau renale, hipertiroidism, dislipidemii).

Glicemia

Ne ajută să aflăm nivelul de glucoză din sânge la momentul recoltării probei. Cel mai adesea, în special când există ca unic scop evaluarea periodică a acestui parametru, se utilizează testul de glicemie a jeun (dimineața, pe nemâncate).î

Glicemia crescută peste 100 mg/dL (cu normalul cuprins între 60 și 100 mg/dL) poate avea numeroase semnificații clinice în funcție de valorile sale.

Astfel, o valoare cuprinsă între 100 și 126 mg/dL poate evidenția stadiul de prediabet (cu posibilitatea avansării către diabet în viitor), în timp ce o valoare de peste 126 mg/dL se poate asocia cu un diabet tip I (autoimun) sau un diabet tip II (de maturitate).

VSH

Probele de coagulare și inflamație includ testarea timpului de sângerare și a valorilor VSH-ului, indice al unor infecții în sânge sau inflamații.

Ionograma

Reprezintă masurarea nivelul de calciu, magneziu si fier si ofera indicii importante in cazul unei carente de minerale in organism sau al unui dezechilibru ionic in corp.

De asemenea, pe lângă toate acestea, este obligatoriu și examenul de urină. Această analiză ne poate arăta prezenta in sange a unor compusi in cantitati anormale  ce pot indica un anumit tip de afectiune.
De exemplu, cantitatea mare de glucoza poate insemna ca suferiti de o boala endocrina sau diabet zaharat.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

6 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

6 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

7 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

7 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

8 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

8 ore ago

Citeste si: