De ce este greșit să ne urăm „Paște Fericit”? Ne explică un filolog cum ar trebui să ne transmitem urări în aceste zile

Filologul şi eseistul Adrian Papahagi ne explică cu ocazia apropierii Sfintelor Sărbători Pascale de ce este greșit să ne urăm „Paște fericit!”, dar și cum ar trebui să formulăm urările de Paști.

„Despre urările de Paşti:

1. E potrivit să folosim imagini cu Hristos sau cu subiect religios doar dacă sunt icoane în tradiţia bizantină, reprezentări antice şi medievale (aţi observat că acestea nu pot fi niciodată de prost gust?), sau picturi/sculpturi ale unor imenşi artişti (preferabil morţi acum cel puţin 350 de ani). Se acceptă artişti moderni doar cu discernământ, pour les connaisseurs . Restul este kitsch.

2. Evitaţi neopăgânismul kitsch: copilaşi, iepuraşi, ouşoare roşioare, mieluşei, apusuri spectaculoase (mov) sau răsărituri lucioase, figuri radioase ca în reclamele pentru pastă de dinţi sau ciocolată.

3. Nu folosiţi niciodată urarea “Paşte fericit”, decât dacă vă adresaţi unui viţel, care are tot dreptul să pască fericit! Nu folosiţi formule lemnoase scrise de alţii! Dacă nu aveţi inspiraţie pentru a compune un text care să nu fie nici kitsch, nici banal, nici cu greşeli de scriere, limitaţi-vă la clasicul “Hristos a înviat” (dar vezi şi §4)!

4. Nu trimiteţi pe sms, mail, messenger etc. urări colective şi nesemnate! Dacă trimiteţi urarea către un singur destinatar, dar nu personalizaţi mesajul, mai bine lipsă. E mai decent să comunici doar cu cei cu care te întâlneşti pe viu, sau de care îţi pasă suficient de mult ca să le adaugi un gând, sau măcar să-i numeşti. Nimeni nu se aşteaptă să primească urări de la toată agenda de telefon; nu vă simţiţi nici voi obligaţi să trimiteţi urări întregii voastre agende!

5. Nu e nevoie să puneţi poze de la biserică: ştim că sunteţi credincioşi şi pioşi. Important e să vă ştie Hristos, nu Facebook-ul.

6. Dacă suntem într-o tradiţie, de ce să n-o respectăm? În Biblia ortodoxă numele Mântuitorului e ortografiat “Iisus Hristos” fiindcă creştinismul nostru e de filieră bizantină, Evangheliile ne-au parvenit în limba greacă, iar în greacă se scrie Ἰησοῦς Χριστός. Vocala η se pronunţa mai degrabă [e] în greaca clasică, dar în perioada bizantină s-a închis la [i], Ἰη a devenit “Ii”, deci avem doi de ‘i’: Iisus. În latină, vocala η a fost transliterată ca “e”, iar “I” se scria uneori lung (“J”) la început de cuvânt, ceea ce a dat în limbile occidentale “Jesus”. Grecescul X (chi), la origine [kh] a devenit [h] în greaca bizantină, deci avem Hristós. Latina a transliterat cuvântul grecesc, care înseamnă “Unsul (Lui Dumnezeu)” echivalând consoana X cu “ch”, deci “Christus”, în care “c” era pronunţat însă fără aspiraţie, deci [k]. De aceea avem neologismele “creştini”, nu “hreştini”, creştinism, nu “hreştinism” şi Cristian/Cristiana, nu Hristian şi Hristiana. Sigur, poate părea incoerent să spui “Hristos”, dar “creştin”, dar dacă înţelegi filologic situaţia, nu are nimic să scrii “Iisus Hristos”, cu acest mic aer arhaic, bizantin, ca în liturghie şi în Biblia ortodoxă. Cei de alte confesiuni, care nu au moştenit tradiţia bizantină, au toate justificările să modernizeze grafia, scriind “Isus Cristos”.

În fine, nu e un capăt de lume, câtă vreme ştim cu toţii la cine ne referim. E însă kitschul absolut şi o dovadă de bădăranie, ca să nu spun de blasfemie, să scrii în glumă sau în serios “Gizăs”.   Cu asta, pace şi bunăvoire!”, a scris Adrian Papahagi.