De ce e recomandat să-ți măsori zilnic tensiunea arterială

Hipertensiunea arterială reprezintă în continuare o problemă de sănătate publică în România: 4 din 10 adulți suferă de această afecțiune. Societatea Română de Hipertensiune, una dintre cele mai dinamice societăți medicale din România, și-a propus încă de la început să contribuie la scăderea incidenței și prevalenței hipertensiunii arteriale.
Cum? Prin activități de educare a publicului larg, prin informarea acestora cu privire la riscurile hipertensiunii arteriale, prin actiuni de prevenție și control, dar și prin programe de educație medicală continuă, dedicate medicilor implicați în managementul hipertensiunii arteriale.
Campania Națională „Viteza ucide…nu numai în trafic! Controlează-ți tensiunea arterială!”, unul dintre proiectele de succes ale Societății Române de Hipertensiune, a ajuns în acest an, la a IV-a ediție. Aceasta va debuta cu o conferință dezbatere, cu implicarea autorităților, „Profilaxie și informare: soluție pentru combaterea hipertensiunii arteriale”, organizată pe 13 mai, la Salonul Alb al Senatului României. Prin semnalarea problematicii hipertensiunii arteriale în rândul autorităților, reprezentanții Societății Române de Hipertensiune doresc să sublinieze gravitatea acestei afecțiuni și importanța adoptării de proiecte și programe referitoare la prevenția hipertensiunii arteriale.
Pe 16 mai, în intervalul orar 09:00-18:00, bucureștenii sunt invitați să își testeze gratuit tensiunea arterială, în incinta Spitalului Colțea, unde vor primi sfaturi utile în prevenirea și controlul afecțiunii. Sunt invitate, în acest demers, atât persoanele care doresc să își verifice nivelul tensiunii arteriale, ca metodă de diagnosticare precoce, cât și cele care suferă de hipertensiune arterială, pentru a primi informații despre controlul afecțiunii.
“Ne propunem și în 2015, ca prin acțiunile noastre, numărul persoanelor care își verifică în mod regulat valorile tensiunii arteriale să crească, iar această inițiativă să devină o obișnuință în viața tuturor celor preocupați de propria sănătate”, a declarat prof. univ. dr. Maria Dorobanțu, Preşedinte al Societății Române de Hipertensiune.
Obiectivele campaniei se referă la promovarea mesajelor legate de importanța prevenției, a diagnosticarii precoce și controlului în hipertensiunea arterială și nu în ultimul rând, la promovarea unui stil de viață sănătos.
Societatea Română de Hipertensiune este afiliată Societății Europene de Hipertensiune și dezvoltă programe de educare a populației, în vederea îmbunătăţirii gradului de informare asupra hipertensiunii arteriale.
Organizator Stiințific: Societatea Română de Hipertensiune
Eveniment organizat sub egida Comisiei de Sănătate Publică din Senatul României
Management Eveniment: Sănătatea Press Group – Expertul tău în comunicare pe domeniul medical

Recent Posts

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

13 minute ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

43 de minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

o oră ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

12 ore ago

Citeste si: