Categories: Stil de viaţă

De ce e normal să răcim mai des iarna și care e partea corpului pe care trebuie să o protejezi de frig pentru o imunitate mai puternică

De ce răcim iarna? Anotimpul rece este şi sezonul răcelilor şi al gripelor, un fenomen care i-a nedumerit mereu pe oamenii de ştiinţă, dat fiind că viruşii care provoacă aceste afecţiuni circulă cu aceeaşi frecvenţă, indiferent de anotimp.

Faptul că frigul afectează imunitatea a fost mereu o ipoteză luată în calcul, însă abia acum cercetătorii au descoperit mecanismul exact prin care temperaturile reci ne fac mai vulnerabili, scrie CNN.

„Este pentru prima dată când avem o explicaţie biologică, moleculară despre felul în care răspunsul nostru imunitar este limitat de temperaturile scăzute”, spune profesoara Zara Patel, care studiază otorinolaringologia la Universitatea Stanford.

Oamenii de ştiinţă au stabilit că o reducere a temperaturii de numai 5 grade Celsius în interiorul cavităţii nazale este suficientă pentru ca jumătate dintre veziculele extracelulare din nas să fie distruse. Veziculele extracelulare sunt considerate „avangarda” sistemului imunitar.

Cu cât îți menții nasul la căldură, cu atât vei fi mai protejat de răceli

Veziculele extracelulare, în prima line a sistemului imunitar Când un virus respirator sau o bacterie intră în nas, un semnal este trimis automat către celulele din apropiere. Acestea eliberează imediat aceste veziculele extracelulare, care sunt nişte nano-bule ce imită forma celulelor normale. Viruşii le confundă cu celule clasice şi se ataşează de ele, încercând să le infecteze. Însă veziculele extracelulare conţin de 20 de ori mai mulţi receptori decât celulele reale, ceea ce înseamnă că vor absorbi viruşii mult mai eficient.

De asemenea, conţin cantităţi mari de microARN, care pot ucide patogenii. „Este ca şi cum ai lovi un cuib de viespi. Când îl loveşti, toate viespile ies afară şi atacă animalul care încearcă să intre în cuib. Aşa atacă şi organismul nostrul viruşii inhalaţi pentru a-i împiedica să ajungă la celule”, explică profesorul Benjamin Bleier, de la Şcoala Medicală Harvard, unul dintre autorii cercetării. Odată capturaţi de veziculele extracelulare, patogenii sunt eliminaţi prin mucozităţi.

Însă acest mecanism de apărare funcţionează bine la temperaturi medii şi mari. Într-un experiment realizat de Benjamin Bleier și echipa sa, mai mulți voluntari au fost ținuți la temperaturi de 4 grade Celsius, timp de 15 minute.

„Am descoperit că expunerea la aerul rece reduce temperatura în interiorul cavităţii nazale cu cinci grade Celsius”, a spus Bleier, adăugând că această diferenţă de 5 grade a distrus 42% dintre veziculele extracelulare. Mai mult, temperatura scăzută afectează şi microARN-ul din vezicule, dar şi receptorii proiectaţi să „captureze” patogenii din veziculele care mai rămân.

În felul acesta, răspunsul imunitar este redus la jumătate. Autorii cercetării spun că studiul ar putea servi drept punct de plecare pentru realizarea de medicamente care să fie aplicate la nivelul mucoase nazale pentru o protecţie sporită împotriva viruşilor.

Însă studiul întăreşte şi concluziile trase în timpul pandemiei, cum că purtarea măştii este o metodă eficientă de a preveni afecţiunile respiratorii. „Nu doar că masca te protejează de inhalarea viruşilor, dar acţionează şi ca un fel de pulover pentru nas”, spune Benjamin Bleier.

„Cu cât menţinem mai cald mediul intranazal, cu atât mai bine va putea funcţiona sistemul nostru de apărare. Este un motiv în plus să purtăm masca”, a declarat şi profesoara Zara Patel.

 

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

9 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

9 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

10 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

10 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

10 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

11 ore ago

Citeste si: