Din cuprinsul articolului
Expertul în fizioterapie Alexandru Ilie alături de binecunoscuta vedetă de televiziune Mihaela Tatu, au creat RestartiX Seniori – program de fizioterapie pentru reducerea durerii și redobândirea siguranței asupra corpului, dedicat persoanelor de vârsta a treia.
Odată cu înaintarea în vârstă, apare în mod inevitabil o degradare a întregului sistem musculo-scheletal. Mobilitatea articulară scade, forța musculară se reduce și rezistența osoasă este din ce în ce mai diminuată.
Mai mult, o problemă constantă în rândul seniorilor, este riscul crescut de cădere. Studiile recente arată că o treime din persoanele de peste 65 de ani, suferă cel puțin o cădere pe an. Spre exemplu, s-a constatat că 90% din fracturile de șold în cazul acestor persoane, sunt determinate de căderi.
Pe lângă aceste afecțiuni de ordin fizic, în lipsa unor activități susținute, seniorii acuză tot mai des probleme psihoemoționale, precum depresie sau un tonus mental slab. Toate aceste lucruri sunt susținute de studii. Acestea au arătat că peste 20% din persoanele de peste 60 de ani, prezintă cel puțin o afecțiune de acest gen.
Cele mai importante probleme pe care le întâmpină seniorii
• Pierderile de echilibru – o dată cu înaintarea în vârstă, este posibil să apară perturbări la nivelul mecanismelor de menținere a echilibrului, atât în statică, cât și în mers.
• Incontinența urinară – o afecțiune de multe ori jenantă și abordată foarte rar în discuțiile uzuale.
• Reducerea capacității de a realiza sarcini cotidiene simple – apucatul obiectelor situate mai sus de 90 de grade, așezatul pe vasul de toaletă, coborâtul scărilor, mersul pe teren accidentat.
• Slăbiciunea musculară – pentru o persoană trecută de prima tinerețe, poate deveni frustrant să renunțe la activitățile care îi aduceau bucurie – o plimbare lungă, spre exemplu, plăcere care poate fi evitată din cauza faptului că nu mai are resursele musculare necesare.
• Durerile resimțite la nivelul aparatului articular, durerile de coloană, genunchi, șold sunt printre cele mai frevente.
Program de kinetoterapia adaptat celor de peste 60 de ani
Înțelegând acest tablou social, expertul în Fizioterapie Alexandru Ilie, împreună cu Mihaela Tatu, au creat în premieră pentru România, o soluție care le oferă tuturor seniorilor accesul la experți în recuperare, de oriunde ar fi din lume.
„ Această soluție s-a născut din dorința de a fi aproape de oamenii care ne sunt părinți sau bunici, oferindu-le o soluție practică prin care să avem grijă de sănătatea lor fizică și mentală.
Cu toții închidem conversațiile telefonice spunându-le celor dragi nouă – „promite-mi că ai grijă de tine”- acum ne putem asigura de acest lucru, oferindu-le ce au nevoie pentru a înainta în viață păstrându-și independența.” Alexandru Ilie, expert în fizioterapie și co-fondatorul primei platforme de fizioterapie asistată online din România.
Programul conține 20 de sesiuni de kinetoterapie adaptată nevoilor celor de peste 60 de ani. Acestea pot fi realizate fără echipamente speciale, chiar în vestimentația de acasă.
Practic, cu ajutorul telemedicinei, aceste persoane nu mai sunt nevoite să piardă timp, deplasându-se la un cabinet fizic de kinetoterapie.
În plus, pe lângă cele 20 de ședințe de fizioterapie asistată online, programul oferă și 20 de “doze de motivație”, marca Mihaela Tatu. Scopul acestora fiind acela de obținere a unui tonus mental cât mai bun.
„Între minte și corp există o legătură puternică. Acest program se ocupă de sănătatea și anduranța corpului, pentru a genera sănătatea minții. Tocmai de aceea un program de acest fel este cel mai sănătos cadou pe care copiii și nepoții îl pot face Seniorilor din familie!„ spune Mihaela Tatu.
De menționat este și faptul că pe lângă programul pentru seniori, platforma RestaritX oferă și o serie de alte servicii medicale în sistem de telemedicină dedicate afecțiunilor coloanei vertebrale și aparatului respirator. Utilizatorii au acces la o bază impresionantă de exerciții terapeutice create de specialiști în recuperare medicală, și la clase de mastermind, susținute de personalități sau experți în diferite domenii.
Pentru persoanele interesate, fizioterapeutul Alexandru Ilie împreună cu Mihaela Tatu organizează un Webinar Gratuit dedicat seniorilor. În acest training, participanții primesc soluții practice, prin care pot să încetinească sau chiar să stopeze procesele degenerative, specifice îmbătrânirii.
Link-ul de acces către webinar este chiar AICI