Un studiu realizat de cercetători francezi arată că pensionarea la o vârstă cât mai înaintată reduce riscul de demență senilă și îndeosebi de Alzheimer.
Echipa de la Institutul național pentru sănătate și cercetare medicală (Inserm) a examinat dosarele medicale a circa 430.000 lucrători independenți. Prima constatare a fost că, în medie la 12 ani de la ieșirea la pensie, 2,6% au dezvoltat o formă de demență senilă. A doua observație a fost că riscul scade cu circa 3% pentru fiecare an suplimentar lucrat. Prin urmare, activitatea profesională constituie un factor important de stimulare cerebrală, cu efect protector împotriva declinului facultăților mentale.
Numeroase studii au subliniat necesitatea de a întări capacitățile mentale și de a întreține relații sociale pe tot parcursul vieții. Locul de muncă nu reprezintă singura alternativă, important fiind menținerea cât mai îndelungată și cât se poate de energică a facultăților (intelectuale, dar și fizice).
În privința dezbaterii asupra vârstei legale de pensionare, specialiștii nu se pronunță fiindcă nu acesta a fost scopul lor. Ei le recomandă totuși salariaților să rămână la serviciu când le permite starea de sănătate, când condițiile sunt favorabile și dacă doresc să o facă.
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…