Din cuprinsul articolului
Odată ajunse la menopauză, care apare de regulă între 45 şi 55 de ani, multe femei se confruntă nu doar cu schimbări fizice, ci și psihice, iar simptomele pot fi destul de neplăcute.
Pe lândă alimentaţia bazată pe legume verzi, lactate, fructe și mult pește, există câteva plante care ameliorează simptomele sumpărătoare ale menopauzei, cum ar fi de pildă bufeurile, insomnia sau stările de nervozitate.
De pildă, sucul de sfeclă roșie este bogat în nitrați, care îmbunătățesc circulația sângelui și fluxul de oxigen către creier. Dacă adăugăm la aceasta efectul asupra hormonilor studiat în unele studii de laborator, devine clar că există motive pentru femeile aflate la menopauză să includă această băutură în alegerile alimentare.
Ingrediente utile femeilor aflate la menopauză
„Antioxidanții din sucul de sfeclă roșie susțin funcționarea ficatului, precum și detoxifierea eficientă a organismului în timpul menopauzei. Alegerile alimentare adecvate în menopauză pot facilita această fază a vieții unei femei prin furnizarea de nutrienți esențiali.
Câteva alte ingrediente din sfeclă roșie și potențialul lor au fost explorate în numeroase studii, inclusiv capacitatea lor de a influența echilibrul hormonal și metabolismul, rezistența oaselor și sănătatea generală”, explică medicul ginecolog dr. Madhur Sharma.
Importanţa fitoestrogenilor
Fitoestrogenii din anumite alimente (soia, semințele de in, sfecla) „imită” eficient estrogenul, cu posibilă ameliorare a bufeurilor și mai puține schimbări de dispoziție.
Alimentele bogate în calciu întăresc oasele, reducând riscul de osteoporoză. Acizii grași Omega-3 sunt benefici pentru sănătatea inimii. în special în cazul femeilor aflate la menopauză. Și anume, s-a dovedit că riscurile cardiovasculare cresc după această etapă a perioadei reproductive, potrivit specialistului.
Sfecla este bogată în fibre
Alimentele bogate în fibre ajută la controlul greutății corporale, stabilizează nivelul zahărului din sânge și reduc schimbările bruşte de dispoziție.
Fructele și legumele bogate în antioxidanți luptă împotriva stresului oxidativ, ajutând pielea și sănătatea generală. O dietă echilibrată poate contribui în mare măsură la controlul simptomelor și la îmbunătățirea calității vieții în timpul menopauzei.
Cum afectează activitatea hormonală
Dr. Madhur Sharma descrie modalitățile în care sfecla roșie poate ajuta la ameliorarea simptomelor menopauzei.
„Pe lângă efectul fitoestrogenilor asupra reglării nivelurilor hormonale, care pot ameliora cele mai intense simptome ale menopauzei (bufeuri și schimbări de dispoziție), consumul de sfeclă este o formă de sprijin natural pentru echilibrul hormonal. Fierul din sucul de sfeclă roșie luptă împotriva oboselii și crește nivelul de energie”, spune medicul ginecolog.
Sucul de sfeclă roșie poate ajuta la reducerea altor riscuri pentru sănătate la femeile aflate la menopauză. Medicul adaugă că această băutură este bogată în vitamine (cum ar fi acidul folic și vitamina C) și minerale (mangan și potasiu).
Toate acestea sunt necesare pentru menținerea sănătății generale în timpul menopauzei, deoarece oferă nutrienți esențiali pentru un număr mare de funcții ale corpului.