Chirurgia estetică nu mai este dominată de femei. Cele mai recente cercetări privind pacienții care apelează la proceduri estetice arată faptul că numărul bărbaților este într-o continuă crestere.
„Motivele pentru care se apelează la chirurgia estetică sunt de multe ori aceleași, la ambele sexe. Își doresc să arate bine, să arate tineri, să nu fie constrânși de imperfectiuni și să-și clădească o mai bună încredere de sine. Imaginea contează la fel de mult, însă fiecare dintre noi suntem unici și putem pleca de la dorințe, temeri sau neplăceri diferite”, afirmă Ion Zegrea, medic Primar Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă.
De asemenea, dacă până acum câțiva ani bărbații nu interveneau asupra îmbătrânirii lor, acum sunt mai atenți la imagine și preferă să folosească metode estetice pentru a-și ascunde imperfecțiunile, cel mai adesea ridurile. Multe meserii creează și mici competiții între generații, iar adulții sunt puși în situația de a se compara, nu doar din punct de vedere profesional, dar și fizic, cu cei mai tineri. Unele dintre aceste domenii sunt legate de social media și întâlniri cu clienți.
Sunt și cazuri în care efectele avansate ale îmbătrânirii celor din jur, a colegilor, mai ales a persoanelor cu vârste apropiate au determinat dorința de a apela la proceduri estetice, dintr-o mai buna conștientizare a acestui fenomen. Involuntar avem această tendință de a ne compara, mai ales în privința modului în care arătăm și a stilului de viață pe care îl adoptăm, dar poate fi vorba în același timp de instinctul de a deveni cea mai bună versiune a noastră, iar în aceeași categorie să intre aspectul fizic.
În Statele Unite ale Americii, operațiile estetice au devenit un obicei, pe lângă o alimentație sănătoasă și exerciții fizice. Cele mai utilizate proceduri estetice solicitate de către bărbați sunt rinoplastia, ginecomastia și otoplastia.