De ce apare diabetul. Medic renumit: Diabetul are două cauze majore

Cauze diabet. O persoană din trei, cu diabet, nu știe că are această boală pentru că semnele bolii sunt subtile. Diabetul este o boală care, netratată, poate duce la complicații precum cele cardiace, orbire sau insuficiență renală.

Diabetul de tip 2 e o boală care se dezvoltă atunci când organismul devine rezistent la insulină sau când pancreasul nu poate să producă o cantitate suficientă de insulină. Nu se cunoaște cu exactitate motivul pentru care se întâmplă aceste lucruri, deși medicii recunosc că unii factori genetici sau de mediu, dar și sedentarismul și supraponderalitatea ar putea să contribuie la această afecțiune. Deși nu toți pacienții diagnosticați cu diabet de tip 2 sunt supraponderali, obezitatea și lipsa activității fizice sunt două dintre cele mai comune cauze ale acestei forme de diabet.

Dr. Dan Cheţa, de la Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice ”Prof. Dr. N. Paulescu” explică motivele pentru care facem diabet

„În principiu, diabetul zaharat are două mari tipuri de cauze: cele genetice, moștenim de la părinți anumite predispoziții, nu este neapărat să facem și boala , și pe acest fond se adaugă cauzele de mediu.

Printre factorii de mediu se numără stilul de viață negativ al omului modern.  Felul în care trăim astăzi determină ca predispoziția să fie împinsă înainte, în loc să fie oprită. Pe de o parte moștenim, iar pe de altă parte ajutăm și noi prin felul în care trăim.

Cauze diabet

În primul rând este vorba de alimentația nesănătoasă. Mâncăm mai mult decât trebuie în condițiile actuale și adeseori consumăm alimente dăunătoare”, explică prof. dr. Dan Cheţa,  de la Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. Dr. N. Paulescu”

Sedentarismul este al doilea factor după alimentație. Stresul, fumatul, noxele de toate felurile, excesul de medicamente, dereglările psihologice, toate acestea influențează modul de viață al omului contemporan  mai explică dr. Cheța.

Cele mai frecvente simptome în diabetul de tip 2

Semnele și simptomele diabetului de tip 2 se dezvoltă lent de cele mai multe ori. De fapt, este posibil ca pacientul să aibă această formă de diabet ani de zile și să nu știe că suferă de diabet de tip 2.

La ce simptome trebuie să fii atent:
• senzație crescută de sete
• urinări frecvente, în special noaptea
• senzație sporită de foame
• pierdere în greutate neintenționată
• oboseală, te simți extenuat
• vedere încețoșată
• gură uscată
• răni și leziuni care se vindecă lent
• dureri de cap
• infecții frecvente (mâncărimi în zona penisului sau vaginului sau situațiile în care candidoza reapare în mod repetat)
• pierderea conștientei (rar)
• zone în care pielea este închisă la culoare, de regulă la axile și pe gât
• amorțeală, durere sau furnicături în mâini sau picioare.

Alte simptome ale diabetului de tip 2 pot fi:

• rănile sau leziunile de pe anumite zone, care se vindecă lent
• mâncărimile pielii (de regulă, în zona vaginală sau în zona inghinală)
• infecții frecvente cu Candida Albicans, o ciupercă microscopică
• creșterea recentă în greutate sau scăderea inexplicabilă a greutății
• modificări ale pielii (aceasta capătă o nuanță de negru) pe gât, axilă, zona inghinală – afecțiune numită acanthosis nigricans
• amorțeală și furnicături la nivelul mâinilor și picioarelor
• probleme de vedere
• disfuncție erectilă (impotență).

Recent Posts

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

7 minute ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

38 de minute ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

o oră ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 ore ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

3 ore ago

Citeste si: