De ce apare cancerul la copii și ce simptome are. Oncolog pediatru: ”Trebuie să ne alarmăm dacă un copil face des infecții sau episoade de febră”

Cancer la copii, cauze. Cazurile de cancer sunt în creștere la nivel mondial, la toate categoriile de vârstă, inclusiv la copii, iar principala cauză, spun experții, trebuie căutată în dezvoltarea industrială.

Cancerul pediatric – pe lângă o creștere în numărul de diagnostice – cunoaște și o creștere în agresivitatea felului în care se manifestă: focare simultane de boală, mai multe organe afectate în același timp sau o perioadă de răspândire a maladiei mult mai redusă decât ce scria până acum în cărțile de medicină.

De ce apare cancerul la copii

De asemenea, specialiștii vorbesc despre tot mai multe cancere depistate la bebeluși de o lună sau două de viață. Cum ajunge un copil să sufere de cancer? Ne explică dr. Inci Ayan, o specialistă Acibadem, cu 30 de ani experiență în oncologie pediatrică.

“În primul rând, avem o componentă genetică ce predispune un copil la cancer. De exemplu, în cazul unei mame care are un istoric de cancer de sân, diagnosticat la o vârstă tânără, și are și rude (mamă, bunică) cu cancer de sân, este un indiciu clar că starea de sănătate a copilului trebuie monitorizată, existând riscul apariției sarcoamelor.

Apoi, există și anumite boli care cresc riscul de apariție a maladiei canceroase și anume boli congenitale ori sindroame imunodeficitare. O altă cauză a apariției cancerului la copii o constituie anomaliile cromozomiale, care sunt asociate cu risc mai mare de leucemie, de exemplu, sau de limfoame”, spune dr. Ayan.

Dincolo de bagajul genetic, există anumite virusuri cu care copilul intră în contact și care îl pot predispune la cancer.

 Hepatita B, de exemplu, poate declanșa cancer la ficat. Sau virusul Epstein Barr, care este o infecție foarte frecventă la copii, care, în anumite cazuri, poate duce la apariția limfoamelor sau la un alt tip de cancer, carcinomul nazofaringian. Un alt virus cu o reputație nefastă este virusul HPV. Hepatita C, de exemplu, în anumite părți ale globului, precum zona mediteraneană sau țările africane, poate duce la apariția limfoamelor”, afirmă specialista în oncologie pediatrică.

Mediul în care creștem copilul poate juca un rol?

„În ultimii 10 ani, am remarcat o creștere a incidenței cancerelor la copii și o cauză este producția industrializată. Fertilizatorii, hormonii de creștere care cresc productivitatea, dar ingestia lor are efecte nocive asupra genelor, producând mutații periculoase, oncongene.

Poluarea, inclusiv cea asociată cu utilizarea tehnologiei de ultimă generație (telefoane, tablete) poate crește frecvența cancerelor la copii (leucemii, tumori de creier, anumite tipuri de sarcoame). Și, țin să subliniez, fumatul, atât în cazul mamei, cât și al tatălui, poate provoca apariția sarcoamelor la copil, în comparație cu copii proveniți din familii nefumătoare”, avertizează medicul turc.

 Expertul în oncologie pediatrică insistă: cancerul pediatric se vindecă. Mai bine de 60% dintre copiii bolnavi de cancer pot fi salvați și se pot bucura apoi de o viața normală. Iar rata de succes crește până la 90% în cazurile de cancer cu diagnostic precoce. Părinții, așadar, trebuie să fie atenți la simptome.

Cancer, simptome la copii

“Este important să nu exagereze anumite simptome, dar nici să nu le ignore. În primul rând, trebuie să știe că un cancer pediatric este o afecțiune acută și asta înseamnă că trebuie să se îngrijoreze dacă un copil nu se simte bine pe parcurs de mai multe zile sau săptămâni.

Ne alarmăm dacă:

  • face des infecții sau episoade de febră,
  • este palid,
  • pare anemic sau apar anumite pete, care sugerează hemoragii la nivelul pielii,
  • dacă are episoade de sângerări nazale sau gingivită,
  • durerile de cap anunțate prin crize de plâns,
  • episoade de vărsături care pot anunța creșterea presiunii intracraniene,
  • dureri de picioare în perioada de creștere.

De asemenea, mamele trebuie să fie atente la eventuale umflături în zona fontanelelor, pe care le pot observa atunci când alăptează. Dacă scad performanțele școlare și puterea de concentrare, iarăși sunt semne că este ceva în neregulă la nivel cerebral”, ne sfătuiește dr. Inci Ayan.

 Pe lângă importanța unui diagnostic timpuriu, mai există o condiție crucială pentru învingerea bolii: terapia potrivită primită în spitale cu experiență în oncologia pediatrică și care dispun de tehnologie cât mai avansată. Și asta încă de la început. Cu cât apelează la abordarea multidisciplinară de tratament în fazele incipiente ale bolii, cu atât rata de supraviețuire crește.

 Cele mai frecvente diagnostice de cancer la copii sunt leucemiile, tumorile cerebrale, limfoamele, sarcoamele, cancerul osos sau de ficat. În România, potrivit celor mai recente cifre, sunt, aproximativ, 6.000 de copii bolnavi de cancer.

 

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

7 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

8 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

8 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

8 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

9 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

9 ore ago

Citeste si: