Sari la conținut

De ce apar palpitațiile. Semne de alarmă că trebuie să mergi la cardiolog

infarct
Sursă foto: unsplash
Depresia afecteaza sanatatea inimii

De ce apar palpitațiile. Palpitațiile cardiace sunt un simptom, sunt practic percepția conștientă a bătăilor de inimă. În mod natural un individ nu este conștient de aceste bătăi ale inimii, de aceea termenul de palpitații este utilizat atunci când persoana respectivă devine conștientă, apare teama, se sperie puternică și ajunge la medic. Palpitațiile nu trebuiesc ignorate. 

De multe ori, acest fenomen este descris ca pe o senzația de pauză în activitate cardiacă. Deși, de regulă, palpitațiile sunt simțite în piept, dar pot fi localizate de pacient și în epigastru sau în gât. Deși ele dispar spontan, pot produce panică pacientului.

De ce apar palpitațiile

De cele mai multe ori, palpitațiile apar pe fondul stresului, al anxietății, al oboselii, al unei activități fizice de intensitate mare. Pot să se producă însă și după ce a avut loc un consum excesiv de alcool sau de cafea. Cu toate acestea, sunt și situații în care palpitațiile pot să apară din pricina unor afecțiuni cardiovasculare și în astfel de situații pot să aibă  semnificația unor tulburări de ritm. Reține! În astfel de cazuri, este obligatoriu să mergi la medicul specialist cardiolog pentru evaluare, diagnostic și un eventual tratament.

De asemenea, trebuie să mergi la medic când:

  • palpitațiile durează mult timp și nu cedează,
  • ai deja anumite boli cardiace,
  • există în familie persoane cu diagnostic cardiac,

Medicii susțin că o activitate cardiacă normală înseamnă succedarea regulată a ciclurilor cardiace cu o frecvență în repaus, în stare de veghe, ce variază la adulți între 60 și 100 de bătăi pe minut. Totodată, frecvența cardiacă e influențată de numeroși factori: activitate intensă, stres, emoții, medicație, afecțiuni acute sau cronice.

Semne care trebuie să te trimită la doctor

  • ai stări de amețeală, de leșin,
  • presiune sau durere în piept,
  • respirația este mai grea,
  • rata pulsului este de peste 120 de bătăi pe minut,
  • rata pulsului este mai mică de 45 de bătăi pe minut,

Palpitații cauze și diagnosticare

Medicul va realiza anumite investigații precum sunt: testul de efort, electrocardiograma – EKG, montarea unui Holter EKG pentru 24/48 de ore. Dacă la EKG-ul nu sunt surprinde palpitațiile, specialistul poate cere și un realizarea unui EKG care monitorizează inima în timpul activității tale obișnuite timp de 24 sau 48 ore – investigație care poartă numele de Holter EKG.

Toate aceste investigații sunt menite să verifice prezența vreunei eventuale anomalii ale inimii care poate să cauzeze  palpitațiile. Sunt cazuri în care medicul recomandă și testul mesei înclinate, o procedură destinată în special bolnavilor cu sincope vaso-vagale. Nu în ultimul rând bolnavul va trebuie să facă și analize de sânge, analize care pot să arate dacă are probleme la glanda tiroidă sau dacă, de exemplu, are anemie.

Tratament palpitații

Tratamentul palpitațiilor va fi prescris numai de medicul cardiolog și se realizează în funcție de boala de fond sau de factorii care produc palpitațiile.

De cele mai multe ori tratamentul este medicamentos, dar sunt și situații când se recomandă mai ales în cazul tulburărilor de ritm stimulatoarele cardiace.

Și schimbarea stilului de viață este important, astfel bolnavul este sfătuit să renunțe la fumat, la alcool și este posibil să primească tratament cu anxiolitice pentru calmare.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel