De ce apar durerile de spate și cum scăpați de ele definitiv. Durerea care nu trece cu pastile în două zile poate fi…

Staţi drept la birou, luaţi o pauză după o oră de muncă în faţa calculatorului şi nu ridicaţi brusc greutăţi, fără să îndoiţi genunchii. Durerea de spate care nu trece cu pastile în două zile poate fi hernie.
Patru din cinci adulţi au dureri de spate pe parcursul unui an. Durerea poate apărea brusc sau gradual şi se menţine, de regulă, de la câteva zile la o săptămână. Principalele cauze sunt poziţia incorectă pe scaun sau la volan, sedentarismul sau exerciţiile fizice efectuate greşit, obezitatea, în special cea superioară (abdominală), ridicările bruşte de greutăţi, uzura discurilor vertebrale şi a ligamentelor muşchilor spatelui.

Postura „înconvoiată”, sedentarismul şi obezitatea

„Durerile de spate sunt de trei tipuri: de natură reumatică, mecanică sau degenarativă. Cele de natură mecanică sau traumatică sunt cauzate de poziţii vicioase, ridicări de greutăţi din mişcare şi fără îndoirea genunchilor, sedentarism, obezitate, poziţii de dormit incorecte. Cât despre problemele degenerative, ele apar odată cu vârsta, din cauza uzurii articulaţiilor”, explică medicul ortoped Dia Ahmad. Zona cervicală şi cea lombară sunt cele mai afectate, pentru că aici se află centrii mişcării. Privirea prea apropiată de ecranul calculatorului provoacă dureri de cap şi dureri în zona cervicală, iar postura defectuoasă şi mişcările bruşte afectează colona pe toată lungimea ei, de la gât, la zona toracică şi cea lombară, precum şi umerii, braţele şi degetele.

Primul-ajutor în cazul durerilor de spate

Durerile de spate se ameliorează prin fizioterapie, masaj şi medicamente antiinflamatoare. Durerea de spate cronică este însă mai „păcătoasă” decât cea acută şi nu cedează foarte uşor la analgezice sau fizioterapie.
Medicii recomandă următoarele remedii pentru a ameliora durerile de spate:
Comprese şi duşuri calde. Aplicaţi comprese calde sau lipiţi o sticlă de apă caldă pe zona dureroasă. „Faceţi un duş cald şi menţineţi jetul de apă caldă pe zona dureroasă. Nu aplicaţi gheaţă şi, în niciun caz, nu alternaţi compresele calde cu cele reci. Există riscul de infarct”, avertizează medicul ortoped.
Analgezice şi antiinflamatoare. Cele mai îndemână pastile pentru calmarea durerilor de spate sunt paracetamolul sau ibuprofenul. Luaţi analgezice sau antiinflamatoare conform instrucţiunilor din prospect şi nu depăşiţi doza recomandată. Pastilele nu sunt însă o soluţie pe termen lung, iar dacă durerea persistă mai mult de două zile, fără să scadă în intensitate, consultaţi medicul.”Este posibil să fie vorba de hernie de disc, care nu poate fi însă ameliorată cu pastile, singura soluţie fiind operaţia”, explică specialistul.
Tehnici de relaxare. Tensiunea nu face bine spatelui, aşa că încercţi să vă relaxaţi pe cât posibil. Orice funcţionează: o baie lungă, muzică lentă, masaj uşor cu geluri antiinflamatoare.
Odihnă la pat versus sport. Deşi medicii obişnuiau să recomande lungi perioade de odihnă la pat, studiile au arătat că, de fapt, cât timp durerile sunt încă suportabile, lipsa activităţii fizice face mai mult rău decât bine.Plimbările şi mersul pe bicicletă susţinute nu sunt foarte solicitante pentru spate. Înotul întăreşte muşchii spatelui, însă anumite mişcări nu sunt recomandate. Când durerile sunt foarte mari, medicii spun că repausul este esenţial.
Perioada de recuperare. Durerea de spate dispare natural în câteva zile dacă respectaţi regulile de mai sus. Reluaţi-vă activitatea şi nu staţi în aceeaşi poziţie mai mult de 30 de minute, dar, mai ales, evitaţi să ridicaţi obiecte grele sau să faceţi mişcări bruşte. Evitaţi canapele moi, aşezaţi-vă mai degrabă pe scaun.
PREVENIRE
Nu staţi picior peste picior, luaţi pauze dese
  • Menţineţi spatele drept în faţa calculatorului şi asiguraţi-vă că genunchii sunt la acelaşi nivel cu şoldurile.
  • Menţineţi ambele picioare pe podea sau ridicate cu ajutorul unui suport.
  • Evitaţi poziţia picior peste picior.
  • Distanţa dintre monitor şi ochi trebuie să fie mai mare de 30 de cm.
  • Nu ţineţi telefonul între ureche şi umăr mult timp, pentru că zona cervicală se va uza. Folosiţi căşti.
  • Luaţi o pauză de zece minute după fiecare oră petrecută în faţa calculatorului.
  • Nu ridicaţi un obiect greu fără să îndoiţi genunchii. Chiar şi când luaţi un obiect de pe jos, ţineţi spatele drept şi flexaţi genunchii.

Recent Posts

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

12 minute ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

32 de minute ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

52 de minute ago

Leac din bătrâni pentru ciocurile din călcâie. Lidia Fecioru: După 3-4 aplicări încep să se dizolve

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a propus un leac pentru ciocurile din călcâie. După spusele ei, ciocurile…

o oră ago

Pr. Cleopa: Cel mai mare demon! Îl invoci fără să ştii chiar pe pomelnic

Din învățămintele rămase de la Părintele Cleopa, descoperim cel mai mare demon pe care noi…

2 ore ago

Vești noi pentru seniori. Ce se întâmplă cu pensionarii care au venituri mai mici de 3.000 de lei

Vești noi pentru seniori. Seniorii cu venituri mai mici de 3.000 de lei ar putea…

2 ore ago

Citeste si: